4 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateGrecia şi-a deschis frontierele fără carantină obligatorie doar pentru cetăţenii din UE

Grecia şi-a deschis frontierele fără carantină obligatorie doar pentru cetăţenii din UE

Grecia şi-a deschis frontierele şi a început să primească cetăţeni din UE fără carantină obligatorie după sosire începând de luni ora locală 11:00, a declarat poliţia bulgară. Deschiderea a avut loc cu o oră mai devreme decât se anunţase iniţial, relatează BTA de la punctul de trecere Kulata dintre Bulgaria şi Grecia.

Autorităţile de frontieră elene distribuie persoanelor care intră în Grecia formulare ce trebuie completate cu numele complet al persoanei şi destinaţia călătoriei. Aleatoriu se fac teste pentru coronavirus. Dacă testul este pozitiv, persoana va fi plasată în carantină 14 zile.

Un şir lung de vehicule care aşteptau să treacă frontiera se formase luni dimineaţa devreme, iar până la amiază coada avea o lungime de câţiva kilometri. Maşinile care aşteptau la Kulata veneau din Bulgaria, România, Germania şi alte ţări europene, potrivit BTA.

Grecia şi-a redeschis luni şi cele două aeroporturi mari, la Atena şi Salonic, în timp ce aeroporturile regionale urmează să se redeschidă la 1 iulie.

Ca şi la frontierele terestre, şi pe aeroporturile din Atena şi Salonic se vor face teste aleatorii pentru COVID-19 până pe 30 iunie. „Cei care vor fi testaţi vor trebui să aştepte rezultatul – adică o zi – într-un hotel la alegere. În cazul în care cineva este testat pozitiv, va rămâne în carantină timp de 14 zile”, a declarat luni în cadrul unui briefing de presă purtătorul de cuvânt al guvernului grec, Stelios Petsas, citat de MPA.

De asemenea, autorităţile elene au redeschis luni toate muzeele din ţară, după ce de la sfârşitul lunii mai, vizitatorilor li s-a permis să viziteze doar unele situri arheologice. Tot de luni îşi aşteaptă vizitatorii şi parcurile de agrement, izvoarele termale, sălile de sport şi alte locuri ce ţin de sezonul turistic.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS