0.6 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateUn cuplu din Vietnam arestat pentru otrăvirea a zeci de câini și pisici

Un cuplu din Vietnam arestat pentru otrăvirea a zeci de câini și pisici

Un cuplu acuzat de otrăvirea a zeci de câini și pisici pentru a le vinde carnea a fost arestat în Vietnam luni, potrivit presei locale, relatează AFP.

Rezidenții unui sat aflat la 200 de kilometri sud față de capitala Hanoi au pus în alertă poliția duminică după ce au descoperit trupurile a aproximativ 30 de câini și pisici pe străzi.

Polițiștii au intervenit când cuplul a început să strângă animalele moarte și să le pună în pungi. Cei doi au mărturisit că au otrăvit animale în mai multe sate, potrivit presei locale. La locuința acestora au fost descoperite unelte pentru tranșarea cărnii și cianură.

Carnea de câine este încă vândută în piețele și magazinele din Vietnam, în special în capitala Hanoi, fiind servită în mod tradițional cu vin din orez și bere.

În 2018 autoritățile vietnameze au cerut locuitorilor să nu mai consume carne de câine, afirmând că pătează imaginea țării în străinătate și contribuie la răspândirea rabiei dar comercializarea acesteia rămâne profitabilă în țara asiatică.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS