-1.1 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateBeijingul închide din nou şcolile și universitățile după o revenire a cazurilor de COVID-19

Beijingul închide din nou şcolile și universitățile după o revenire a cazurilor de COVID-19

Primăria din Beijing a anunţat marţi seară că se vor închide din nou şcolile şi universităţile din oraş după o revenire a cazurilor de COVID-19. 

Inițial, noul coronavirus părea să fi fost eradicat din China. La Beijing a început, însă, testarea a zeci de mii de locuitori după descoperirea, într-un interval de cinci zile, a 106 de noi cazuri de infecţii cu noul coronavirus., poatrivit digi24.ro.

40 noi cazuri de COVID-19, detectate luni

În prima parte a zilei de marţi, Comisia Naţională de Sănătate din China a raportat 40 noi cazuri de COVID-19 detectate luni. Opt erau provenite din exterior şi 32 la nivel local. Dintre acestea, 27 au fost înregistrate la Beijing, după apariţia unui focar de coronavirus în principala piaţă a capitalei chineze. 

Oraşul este plasat „în stare de război”

Luni autorităţile de la Beijing au anunţat că oraşul este plasat „în stare de război” pentru a stăvili orice nou focar. Peste 100.000 de lucrători supraveghează 7.120 de comunităţi învecinate. Dintre acestea, mai mult de 20 au fost izolate. Aceste măsuri au fost luate pentru a evita o răspândire masivă a noului coronavirus. Personalul şi cei care s-au aflat în contact apropiat cu cazurile confirmate din piaţa Xifandi trebuie să rămână acasă. Aceştia trebuie să se supună unui test de coronavirus în unul dintre centrele abilitate din Beijing.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS