-1.1 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalFotbalul a fost reluat în Brazilia, în ciuda pandemiei de coronavirus

Fotbalul a fost reluat în Brazilia, în ciuda pandemiei de coronavirus

Campioana naţională şi continentală Flamengo a sărbătorit joi reluarea fotbalului în Brazilia şi în întreaga Americă de Sud, după o întrerupere de trei luni, informează Agerpres. Flamengo s-a impus cu scorul de 3-0 în faţa modestei formaţii Bangu, într-o partidă din cadrul campionatului statului Rio, organizată în ciuda propagării rapide a Covid-19.

Pe gazonul celebrei arene Maracana, stadion care a aniversat 70 de ani de la inaugurarea sa, fără spectatori din cauza pandemiei, jucătorii lui Flamengo au reuşit să o învingă pe Bangu, în ciuda unei evidente lipse de ritm.

Echipa pregătită de antrenorul portughez Jorge Jesus a marcat prin uruguayanul Giorgian De Arrascaeta (’18), Bruno Henrique (’66) și Pedro Rocha (’89).

Meciul de joi a fost primul jucat, începând din 16 martie, în campionatul Carioca. Asta în condiţiile în care Rio este al doilea stat brazilian cel mai afectat de pandemie. Are peste 87.000 de infectări şi circa 8.500 de morţi.

La nivel naţional, Brazilia este, de asemenea, una dintre ţările cu cele mai multe infectări (aproape un milion) şi decese (peste 45.000) din lume.

Înaintea meciului de joi, suporterii a şase cluburi s-au adunat în apropierea stadionului „Maracana“ pentru a protesta împotriva guvernelor federal şi regional, precum şi a Primăriei, care şi-au dat acordul pentru reluarea fotbalului.

În ciuda acestor critici, competiţiile ar putea fi reluate în curând şi în alte state braziliene. Campionatul naţional ar fi trebuit să înceapă luna trecută, la finalul competiţiilor din fiecare stat, însă pentru moment nu a fost stabilită nicio nouă dată pentru startul său.

Citește și: VIDEO | Real Madrid a trecut la pas de Valencia. Vezi „bijuteria“ reușită de Benzema!

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS