3.4 C
Craiova
joi, 26 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCozi de kilometri la singurul punct de trecere a frontierei din Bulgaria și Grecia

Cozi de kilometri la singurul punct de trecere a frontierei din Bulgaria și Grecia

La punctul de trecere Kulata-Promachonas de la granița bulgaro-elenă sunt, joi dimineață, cozi de kilometri pe sensul de trecere spre Grecia, potrivit presei bulgare și câtorva români care sunt la fața locului.

MAE român i-a avertizat miercuri pe românii care merg în vacanță în Grecia că accesul rutier pe teritoriul acestei țări este permis în perioada 1-15 iulie printr-un singur punct de trecere a frontierei bulgaro-elene – Kulata-Promachonas. Măsura a fost luată ca urmare a introducerii obligativității completării formularului electronic, prin intermediul căruia să poată fi asigurată evidența celor care merg în această țară.

Ziarul bulgar Standard scrie că, joi dimineață, este o coadă de kilometri la intrarea spre teritoriul elen, coloana de tiruri având aproape 5 kilometri.

Autoritățile bulgare se așteaptă ca în următoarele zile aglomerația să devină și mai mare, în condițiile în care începe weekendul, potrivit presei bulgare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS