-1.1 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateSorina Pintea, trimisă în judecată pentru luare de mită, scapă de controlul judiciar

Sorina Pintea, trimisă în judecată pentru luare de mită, scapă de controlul judiciar

Sorina Pintea scapă de control judiciar în dosarul de corupţie. Decizia a fost pronunţată de Tribunalul Bucureşti, dar poate fi atacată de procurori.

Magistrații Tribunalului Bucureşti au decis ridicarea controlului judiciar în cazul Sorinei Pintea, însă decizia nu este definitivă, putând fi contestată, scrie Mediafax.

În 29 februarie, Sorina Pintea a fost arestată preventiv de Tribunalul Bucureşti, însă a fost eliberată din arest pe 6 martie, în urma unei decizii a Curţii de Apel Bucureşti, instanţă care a plasat-o sub control judiciar pe o perioadă de 60 de zile.

În 30 aprilie, Sorina Pintea a fost trimisă în judecată pentru luare de mită în formă continuată (două acte materiale), fapte pe care le-ar fi comis în perioada în care era manager al Spitalului Judeţean de Urgenţă „Dr. Constantin Opriş” din Baia Mare.

Conform DNA, în perioada noiembrie 2019 – 28 februarie 2020, Sorina Pintea ar fi pretins şi primit, printr-un intermediar, de la reprezentanţii unei societăţi comerciale, în două tranşe, sumele de 10.000 de euro (la 20 decembrie 2019) şi 120.000 lei (la 28 februarie 2020), care nu i s-ar fi cuvenit, reprezentând un procent de 7% din valoarea unui contract de achiziţie publică ce avea ca obiect proiectarea şi execuţia lucrărilor de amenajare a blocului operator – sala de chirurgie cardiovasculară şi toracică şi a unor spaţii adiacente din Spitalul Judeţean de Urgenţă ‘Dr. Constantin Opriş’ Baia Mare, încheiat în anul 2019.

Potrivit anchetatorilor, Sorina Pintea ar fi primit banii în incinta unităţii medicale pe care o conducea.
„În data de 28 februarie, după primirea sumei de 120.000 lei, activitate ce ar fi avut loc în biroul inculpatei din cadrul spitalului, s-a procedat la constatarea infracţiunii flagrante”, menţiona DNA.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS