-1.1 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateJaponia: Peste 200.000 de persoane, somate să îşi părăsească locuinţele în urma unor ploi torenţiale

Japonia: Peste 200.000 de persoane, somate să îşi părăsească locuinţele în urma unor ploi torenţiale

Peste 200.000 de persoane din sud-vestul Japoniei au fost somate să îşi părăsească locuinţele şi să se refugieze în adăposturi din cauza inundaţiilor severe şi a alunecărilor de teren provocate de ploile torenţiale care au căzut în această ţară în ultimele zile, informează Agerpres, citând DPA.

Autorităţile din provinciile Kumamoto şi Kagoshima, situate pe una dintre insulele principale ale Japoniei, Kyushu, au emis sâmbătă ordine de evacuare care vizează peste 200.000 de persoane.

Imagini filmate din aer de televiziunea japoneză arată şuvoaie de apă şi noroi care au acoperit locuinţe, străzi, automobile şi porţiuni ale unui pod.

Cartiere întregi au fost inundate, mai multe clădiri au fost luate de ape, iar numeroşi copaci au fost smulşi din rădăcini.

Mass-media locale au raportat că două persoane din provincia Kumamoto, grav afectată de inundaţii, au fost îngropate în urma unei alunecări de teren şi nu mai prezintă semne vitale.

Ploile torenţiale care au căzut în ultimele zile în această zonă au făcut ca râul Kuma din provincia Kumamoto să iasă din matcă şi să provoace inundaţii severe.

Armata a fost chemată de autorităţi pentru a sprijini serviciile de urgenţe.

Meteorologii din Tokyo au emis cel mai înalt nivel de alertă pentru multe zone ale capitalei nipone.

Prim-ministrul Shinzo Abe a anunţat în cadrul unei întruniri de urgenţă că aproximativ 10.000 de soldaţi vor fi trimişi în zonele afectate şi că autorităţile locale vor distribui populaţiei afectate de inundaţii alimente şi produse de primă necesitate.

Ploile torenţiale vor continua să afecteze mai multe regiuni ale Japoniei până duminică, 5 iulie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS