4 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateSentinţa în dosarul lui Darius Vâlcov a fost amânată

Sentinţa în dosarul lui Darius Vâlcov a fost amânată

Tribunalul Gorj a amânat, luni, să pronunţe soluţia în dosarul în care fostul consilier al Vioricăi Dăncilă, Darius Vâlcov, este acuzat de instigare la dare şi luare de mită. Sentinţa a fost amânată pentru 24 iulie, potrivit Mediafax.

Este pentru a doua oară când Tribunalul Gorj amână pronunţarea în dosarul care îl vizează pe Darius Vâlcov.

„Instanţa amână pronunţarea în cauză la data de 24.07.2020. Cu apel odată cu fondul”, a decis instanța, luni.

Fostul ministru este acuzat de instigare la dare şi luare de mită, procurorii având informaţii că Vâlcov ar fi mituit un funcţionar din cadrul Oficiului de Cadastru.

În acelaşi dosar sunt trimise în judecată alte trei persoane.

Potrivit procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, Darius Vâlcov este acuzat că a iniţiat constituirea unui număr de trei societăţi care acţionau ca un tot unitar. Ulterior, fostul ministru al Finanţelor Publice ar fi decis să-l coopteze, în cadrul uneia dintre acestea, pe Eduard Cincu, funcţionar al Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliare (OCPI) Olt, care să verifice în prealabil documentaţia întocmită de către angajaţii uneia dintre firme – având ca activitate cadastru – astfel încât să nu fie înregistrate multe respingeri de la OCPI.

Potrivit anchetatorilor, Mircea Dogaru a fost cel care, în perioada ianuarie – aprilie 2012, i-a remis lui Eduard Cincu, funcţionar public din cadrul OCPI Olt, suma de 1.000 lei lunar, el fiind acuzat de dare de mită în formă continuată. Ceilalţi trei inculpaţi în dosar sunt Mircea Dogaru, fost consilier juridic al Millenium Topgraphica, Elena Calotă, administratorul societăţii, ambii judecaţi pentru dare de mită şi funcţionarul public din cadrul Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliare Olt, Eduard Cincu, acuzat de luare de mită.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS