4 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCoronavirus: Primele studii clinice ale unui vaccin testat pe oameni, finalizate în Rusia

Coronavirus: Primele studii clinice ale unui vaccin testat pe oameni, finalizate în Rusia

-

Rusia a anunţat miercuri că a finalizat primele studii clinice ale unui vaccin împotriva noului coronavirus testat pe oameni, urmând ca etapa studiilor clinice să se încheie până la sfârşitul lunii iulie, potrivit agerpres..

Realizate de Ministerul Apărării al Rusiei şi de Centrul de Cercetări în Epidemiologie şi Microbiologie Nikolai Gamaleia, aceste studii clinice au început la jumătatea lunii iunie într-un prestigios spital militar din Moscova, pe un grup de voluntari cuprinzând în principal soldaţi ruşi, dar şi civili.

Primul grup, de 18 voluntari, „şi-a încheiat participarea şi a părăsit spitalul”, a declarat miercuri Ministerul Apărării din Rusia într-un comunicat.

Sarcina principală a acestui grup a constat în verificarea siguranţei vaccinului şi a toleranţei corpului uman la componentele sale, conform aceleiaşi surse.

Voluntarii au mers la spital timp de 28 de zile de la vaccinarea efectuată pe 18 iunie pentru examinări zilnice.

În această perioadă, funcţiile vitale ale organismului lor au rămas „în limitele normale”, fără a fi „detectate efecte adverse grave sau complicaţii”, se arată în comunicat.

„Imunitatea lor este bună, se formează anticorpi şi sunt protejaţi împotriva coronavirusului”, a afirmat Svetlana Voltchikhina, medicul terapeut care coordonează studiile, într-un filmuleţ difuzat de Ministerul Apărării.

„Ştim acum că suntem protejaţi 100% şi nu ne este frică să ieşim de aici”, a declarat la ieşirea din spital Iouri, un militar care a participat la studii, citat în clipul video.

Un al doilea grup de 20 de voluntari, vaccinaţi pe 23 iunie, se află în prezent în izolare la spital sub supraveghere medicală, se arată în comunicat.

Studiile clinice ale acestui vaccin sunt aşteptate să fie finalizate până la sfârşitul lunii iulie, a adăugat acesta.

Rusia a înregistrat până în prezent 746.369 de contaminări şi 11.770 de decese asociate noului coronavirus, potrivit cifrelor oficiale date publicităţii miercuri.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

Cine sunt miniștrii viitorului guvern

PSD, PNL, UDMR și grupul minorităților naționale au ajuns...

ȘTIRI GdS