0.6 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateLegea carantinei și izolării a fost promulgată de președinte. Aceasta intră în vigoare marți

Legea carantinei și izolării a fost promulgată de președinte. Aceasta intră în vigoare marți

Klaus Iohanis a promulgat legea carantinei și izolării. Românii infectați cu COVID-19 vor putea fi internați obligatoriu, iar cei care vin din zone de risc, vor fi carantinați.

Legea va intra în vigoare marți. Legea a fost adoptată de Camera Deputaților, dar a iscat discuții în Senat. Până la uurmă senatorii au decis. Izolarea se instituie pentru persoanele bolnave cu semne și simptome sugestive și pentru persoanele asimptomatice, adică nu prezintă semne sugestive. Măsura izolării trebuie să fie dispusă pe durată limitată. Aceasta trebuie să aibă drept scop prevenirea răspândirii unei boli periculoase.

Carantină
Carantină

Prima etapă de izolare este de 48 de ore, exclusiv în vederea efectuării examinării clinice. Apoi, dacă se menține riscul transmiterii bolii, medicul recomandă prelungire măsurii izolării într-o unitate sanitară sau într-o locație alternativă, ori la domiciliu.

În cazul în care o persoană nu respectă măsura izolării la domiciliu sau altă locație, medicul sau organele de control informează DSP care poate lua decizia izolăriii într-o unitate sanitară. cei care nu respectă regulile izolării vor fi sancționați. Copiii ai căror părinți se îmbolnăvesc și nu au rude apropiate pot fi îngrijiși de serviciul de asistență socială.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS