-1.1 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateKlaus Iohannis: Summitul de la Bruxelles a eșuat

Klaus Iohannis: Summitul de la Bruxelles a eșuat

-

Președintele Klaus Iohannis a declarat, după Summitul de la Bruxelles, că nu s-a ajuns la nicio concluzie, până acum, și că urmează noi negocieri, în plen, între liderii din UE. Președintele a precizat că totul depinde de sumele pe care le vor accepta și alte state, dar și de condițiile pentru acordarea lor.

”Vestea bună este că toată lumea își dorește să ajungem la un acord, dar mai este mult de negociat. Nu s-a ajuns la un acord. Se discută despre proporția între granturi și împrumuturi și suma totală se discută. Se vorbește despre condițiile de acordare. Unii doresc un control strict, alții condiții mai lejere.

Pentru acordarea acestor fonduri solicită legătură strânsă cu statul de drept. Pentru România, statul de drept nu este o problemă și nu ne opunem, pentru că s-a rezolvat prin referendumul de anul trecut și prin schimbările de anul trecut. Se negociază și azi, în formate mai mici, iar peste puțin timp începem un nou plen.

Pentru România, lucrurile s-au mișcat rezonabil, până acum. Dar, până nu s-a negociat tot, nu s-a negociat nimic. Sunt moderat optimist. Vedem dacă ajungem la un acord sau trebuie să revenim peste câteva săptămâni. ”, a declarat Klaus Iohannis.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

Doi craioveni, condamnaţi definitiv pentru vandalizarea sediului FCU Craiova

Curtea de Apel Craiova a respins apelul formulat de un bărbat condamnat la opt luni de închisoare, cu amânarea executării pedepsei, pentru distrugere. Potrivit anchetatorilor, în dimineaţa zilei de 9 martie, doi bărbaţi au aruncat cu o substanţă neagră pe clădirea monument istoric în care are sediul FCU Craiova. Cu aceeaşi substanţă a fost stropit şi un Mercedes parcat în faţa clubului. Al doilea inculpat din dosar a primit aceeaşi pedeapsă.

ȘTIRI GdS