12.8 C
Craiova
joi, 19 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateArgeș: Masca devine obligatorie și pe stradă

Argeș: Masca devine obligatorie și pe stradă

Masca devine obligatorie și pe stradă, începând de joi, în jud Argeș.  Dacă sunt cel puțin două persoane într-un grup, cu vârsta peste 5 ani, masca va fi obligatorie, potrivit deciziei luate în ședința CJSU.

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) a decis și că în mijloacele de transport în comun vor putea fi luați călători, care poartă mască, doar în limita locurilor pe scaune. Prefectul a anunțat că cei care nu respectă regulile vor primi amenda maximă, de 2.500 de lei.

Emanuel Soare, a spus, la finalul ședinței, că evenimentele private urmează să se desfășoare până la orele 22:00 în timpul săptămânii și până la ora 23:00 în weekend.

„Orice operator economic care nu respectă legislația în vigoare va fi amendat și va avea activitatea închisă pentru 14 zile. Suntem pe un trend crescător în Argeș, dar am speranța că de acum încolo lucrurile se vor îmbunătăți. Nu considerăm în acest moment că izolarea și carantina sunt soluții eficiente, de aceea am venit cu propuneri adaptate”, a mai declarat prefectul județului Argeș.

În acest moment în Județul Argeș sunt 546 de persoane internate în spital și 461 de persoane aflate în izolare (anchetă epidemiologică).

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS