Cu ocazia Zilei Imnului Naţional, Pieţe Prest Râmnicu Vâlcea a realizat un aranjament floral tricolor deosebit în Scuarul Mircea cel Bătrân. Cu acest aranjament s-a îmbogăţit imaginea centrului civic al Râmnicului.
În această perioadă, societatea derulează o serie de activităţi specifice sezonului, printre care se numără plantarea şi întreţinerea de flori, arbori şi arbuşti pe domeniul public al Râmnicului – în parcuri şi scuaruri, de-a lungul arterelor de circulaţie sau în spaţiile dintre blocuri, precum şi activităţi de salubrizare stradală.
În ceea ce priveşte tăierile de regenerare ale copacilor care se fac o dată la 5 – 7 ani – criticate la începutul acestui an şi acuzate că ar duce la distrugerea arborilor – un exemplu edificator este pe strada Luceafărului din Ostroveni, unde toaletările realizate în primăvara anului trecut au dus, în prezent, la coroane bogate, formate din crengi viguroase, dar care nu pun în pericol zona din jur şi care, beneficiind de lucrări de întreţinere curente, se vor dezvolta tot mai mult şi mai armonios în anii următori.