6.2 C
Craiova
joi, 19 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateGiurgiu: Purtarea măştii de protecţie obligatorie de la 1 august

Giurgiu: Purtarea măştii de protecţie obligatorie de la 1 august

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Giurgiu a hotărât ca de la 1 august să fie obligatorie purtarea măştii de protecţie pentru toate persoanele prezente în spaţiile publice deschise.

“Se instituie obligativitatea purtării măştii de protecţie pentru toate persoanele prezente în spaţiile publice deschise, cum ar fi faleze, pieţe deschise, târguri, oboare, gări, autogări, staţii pentru transportul în comun, parcuri, locuri de joacă”, se arată într-un comunicat de presă emis de Prefectura Giurgiu.

Persoanele care desfăşoară activităţi fizice intense şi în condiţii de muncă solicitante, cum sunt temperaturile ridicate sau umiditatea crescută, şi copiii cu vârsta mai mică de cinci ani fac excepţie de la aceste prevederi.

Au fost interzise comercializarea şi consumul produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice în spaţiile special destinate, dispuse în exteriorul clădirilor unde se desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi a băuturilor alcoolice şi nealcoolice, în intervalul orar 23:00 – 6:00.

În afara intervalului menţionat, operatorii economici care desfăşoară aceste activităţi au obligaţia să ia măsuri pentru limitarea numărului de clienţi la numărul locurilor pe scaune, precum şi a oricăror activităţi care presupun interacţiunea fizică între clienţi, inclusiv dansul.

De asemenea, se interzice desfăşurarea activităţii cu publicul pentru operatorii economici din domeniul jocurilor de noroc, în intervalul orar 23:00 – 6:00 începând cu data de 1 august ora 0:00.

În judeţul Giurgiu sunt 404 cazuri confirmate pozitiv dintre care 295 sunt vindecate şi externate.

În izolare la domiciliu se află patru mii de persoane din judeţ, iar în carantină instituţionalizată sunt trei persoane.

23 dintre persoanele confirmate pozitiv sunt în izolare la domiciliu şi nicio persoană nu a mai fost externată la cerere.

Până în prezent, au fost testate 4.824 de persoane, dintre care 52 în ultimele 24 de ore.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS