Se circulă în condiţii de aglomeraţie pe sensul de intrare în Capitală al autostrăzii A1 Bucureşti – Piteşti, pe raza localității Ciorogârla, județul Ilfov, dar şi pe Centura Bucuresti, în zona localităţilor Domnești, Bragadiru, Popeşti-Leordeni și Glina, la nodurile rutiere de urcare pe Autostrada Soarelui.
Circulația feroviară va fi restricționată astăzi, 3 august, și miercuri, 5 august, în intervalul orar 10:10 – 19:10, pe magistrala 200A Teiuș-Alba Iulia, între stațiile CF Bărăbanț (km. feroviar 414+271 de metri) – Sântimbru (km.feroviar 409+500 de metri). În zonă se efectuează lucrări de montare a tablerului metalic peste calea ferată, lucrări ce au loc la autostrada Sebeș-Turda, în zona nodului rutier „Alba Nord”. Pe durata lucrărilor, călătorii vor fi transbordați cu mijloace auto între stațiile CF Bărăbanț și Sântimbru, potrivit Centrului Infotrafic.
Pe autostrada A1 Deva-Nădlac, între kilometrii 468+520 de metri – 473+440 de metri, între localitățile Remetea Mare și Lugoj, județul Timiș, au loc lucrări de reparații la carosabil. Din acest motiv, traficul rutier se deviază de pe sensul către Deva, pe sensul către Nădlac, circulându-se pe o bandă pentru fiecare direcție. Circulația rutieră nu este afectată pe drumurile județene din apropiere.
Conducătorii auto trebuie să manifeste prudenţă la volan, să se asigure şi să semnalizeze înainte de schimbarea direcţiei de deplasare, dar și să crească distanţa de siguranţă între vehicule