0.6 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePapa Benedict, „extrem de fragil” după ce și-a vizitat fratele muribund

Papa Benedict, „extrem de fragil” după ce și-a vizitat fratele muribund

Starea de sănătate a Papei emerit Benedict al XVI-lea s-a deteriorat în ultima perioadă. Fostul Suveran Pontif este diagnosticat cu erizipel, o boală infecţioasă la faţă, caracterizată printr-o tumefacţie roşiatică, care provoacă mâncărime şi dureri severe, potrivit The Telegraph.

Potrivit unui biograf al fostului papă, Peter Seewald, starea de sănătate a lui Benedict al XVI-lea, 93 de ani, este “extrem de fragilă”.

“Capacităţile sale intelectuale şi memoria nu îi sunt afectate, dar vocea lui abia se aude”, a scris Passauer Neue Presse.

Peter Seewald l-a întâlnit sâmbătă, la Roma, pe Benedict al XVI-lea pentru a-i prezenta biografia, potrivit cotidianului.

″În timpul acestei întâlniri, papa emerit, în pofida bolii sale, a fost optimist şi a spus că, dacă îşi va recăpăta puterile, ar putea începe din nou să scrie”, a adăugat el.

Papa Benedict al XVI-lea şi-a vizitat fratele mai mare Georg, care era bolnav, în Germania, în iunie, marcând prima sa călătorie în afara Italiei de la demisia sa neaşteptată în 2013. Georg Ratzinger a murit două săptămâni mai târziu.

Cei doi fraţi, amândoi hirotonisiţi în aceeaşi zi, în iunie 1951, erau foarte apropiaţi.

Primul papă care a demisionat în aproape 600 de ani, Benedict al XVI-lea, care a invocat motive de sănătate, a dus o viaţă retrasă într-o mică mănăstire din Vatican după retragerea sa.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS