Marea Britanie se poate confrunta în iarna care vine cu un al doilea val de COVID-19 de două ori mai mare decât primul în cazul în care redeschide şcolile fără a dispune de un sistem mai eficient de testare şi identificare a contactelor, conform unui studiu publicat marţi, citat de Reuters.
Cercetători de la University College London şi London School of Hygiene and Tropical Medicine au elaborat un grafic al impactului pe care l-ar putea avea asupra răspândirii virusului redeschiderea şcolilor, cu program normal sau redus, pentru a permite revenirea la lucru a părinţilor.
Ei au conchis că poate fi prevenit un al doilea val dacă sunt descoperiţi şi testaţi 75% dintre cei cu simptome şi sunt identificate 68% dintre contactele acestora sau dacă sunt depistaţi 87% dintre cei cu simptome şi sunt testate 40% dintre contactele acestora.
Redeschiderea şcolilor ar putea induce un al doilea val de COVID-19
„Totuşi, prevedem că, dacă nu se atinge un nivel suficient de extins de testare-identificare-izolare, redeschiderea şcolilor, combinată cu redeschiderea aferentă a societăţii, în toate scenariile, ar putea induce un al doilea val de COVID-19”, se arată în studiul publicat în revista The Lancet Child and Adolescent Health.
„Graficul nostru sugerează că redeschiderea completă a şcolilor în septembrie 2020 fără o strategie eficientă de testare-identificare-izolare ar duce la creşterea ratei de reproducere peste 1 şi la un al doilea val de infecţii cu punctul culminant în decembrie 2020 şi de 2-2,3 ori mai mare decât primul val”, susţin cercetătorii britanici.
Autoarea principală a studiului, Jasmina Panovska-Griffiths, expertă în modelare matematică la University College London, a mai explicat că în prezent sistemul de testare şi identificare din Anglia depistează doar circa 50% din contactele tuturor celor testaţi pozitiv la COVID-19. Ea a dat asigurări însă pe BBC că scenariul cel mai prost poate fi încă evitat, dacă sunt diagnosticaţi suficient de mulţi dintre cei cu simptome şi contactele acestora sunt depistate şi izolate.
În Marea Britanie, şcolile s-au închis în martie, primind doar copii ai angajaţilor din sectoarele-cheie, iar în iunie au fost redeschise doar pentru un număr redus de elevi.
Guvernul britanic a afirmat însă până la începutul lui septembrie toţi elevii se vor întoarce la şcoală, premierul Boris Johnson subliniind că este vorba de o prioritate naţională.