0.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateInterlopul Emi Pian a fost înmormântat; jandarmii au dat amenzi în valoare de 5.500 de lei

Interlopul Emi Pian a fost înmormântat; jandarmii au dat amenzi în valoare de 5.500 de lei

Jandarmeria Capitalei a anunţat că au fost aplicate cinci sancţiuni contravenţionale, în valoare de 5.500 de lei, pentru nerespectarea măsurilor de prevenire şi combatere a efectelor pandemiei de COVID-19, în timpul funeraliilor liderului clanului Duduianu, Florin Mototolea, zis Emi Pian.

Zeci de poliţişti şi jandarmi au fost mobilizaţi duminică pentru a supraveghea funeraliile lui Emi Pian.

Jandarmeria susţine că a fost prezentă, alături de alte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne, „pentru prevenirea eventualelor incidente”.

„În legătură cu evenimentul privat ce a avut loc în sectorul 5 al Capitalei, Direcţia Generală de Jandarmi a Municipiului Bucureşti face următoarele precizări: conform legii de organizare şi funcţionare a Jandarmeriei Române, aceasta este obligată să asigure măsurile de ordine la orice adunare de persoane apărută în spaţiul public, indiferent de natura şi contextul acesteia. Am fost prezenţi, în cooperare cu celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne, pentru prevenirea eventualelor incidente şi limitarea efectelor adunării publice asupra căilor de comunicaţii, ţinându-se cont de faptul că trebuie înlesnită circulaţia Ambulanţei, Pompierilor şi altor forţe care acţionează în regim de urgenţă”, se arată într-un comunicat al Jandarmeriei Capitalei.

Forţele de ordine au fost în permanentă legătură cu organizatorii evenimentului, care au luat măsuri pentru respectarea legii şi recomandărilor Jandarmeriei.

Jandarmii anunţă că au aplicat cinci amenzi, în valoare de 5.500 de lei, dar sunt desfăşurate în continuare activităţi de identificare şi sancţionare şi a altor persoane care au încălcat prevederile legii.

„Au fost folosite mijloacele de protecţie individuală de către participanţii la eveniment. Persoanele participante au fost dispuse în grupuri, pentru a limita expunerea. Acolo unde au fost constatate încălcări ale legii, Jandarmeria a aplicat măsuri în consecinţă. Astfel, au fost aplicate 5 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 5.500 de lei, în conformitate cu prevederile Legii 55/2020, pentru nerespectarea măsurilor de prevenire şi combatere a efectelor pandemiei de COVID-19. În continuare sunt desfăşurate activităţi specifice de identificare şi sancţionare şi a altor persoane care au încălcat prevederile legii”, precizează Jandarmeria Capitalei.

Interlopul Emi Pian a fost înmormântat duminică în cimitirul Tudor Vladimirescu, slujba având loc la Biserica Sf. Parascheva – Parohia Bariera Rahovei.

Potrivit Antena 3, lângă mormântul lui Emi Pian au cântat maneliştii Florin Salam şi Sorin Copilul de Aur. De asemenea, poliţiştii ar fi închis porţile cimitirului cu lanţuri, pentru că mulţi oameni doreau să asiste la înmormântare.

Emi Pian, liderul clanului Duduianu, în vârstă de 39 de ani, a fost ucis, în noaptea de luni spre marţi, după ce a fost înjunghiat într-un conflict între mai multe persoane, în timpul unei partide de barbut.

Principalul suspect în acest caz, Richard Emanuel Gheorghe, membru al clanului Rinu, se află în arest preventiv.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS