-1.1 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateÎn Spania creşte numărul focarelor de coronavirus

În Spania creşte numărul focarelor de coronavirus

Numărul focarelor de coronavirus crește în Spania, la fel și cel al persoanelor internate. Se amenajează noi spitale de campanie, iar mai multe localități au fost izolate, potrivit stiri.tvr.ro.

70% dintre noile cazuri raportate în Spania au fost depistate la tineri sub 30 de ani. În două localități din Badajoz s-au introdus din nou restricții. În centrul de sănătate din Morera, deschis pentru urgențe, opt cadre medicale au fost testate pozitiv.

Armata a început să ridice corturi pentru triajul pacienților

În orașul Zaragoza din Aragon, armata a început să ridice corturi pentru triajul pacienților în curtea spitalului. Crucea Roșie amenajează spații de cazare pentru persoanele asimptomatice, care nu au posibilitatea să intre în carantină acasă.

Autoizolarea, restricțiile și testarea masivă par să dea rezultate în Catalonia

În Catalonia, autoizolarea, restricțiile și testarea masivă par să dea rezultate. Tendința de infectare este în scădere, iar sute de persoane muncesc pentru izolarea focarelor în așa-numitele „centre de urmărire a contacților“. Contacții sunt sunați de 3 ori – în ziua 0, a 7-a și a 14-a – pentru a verifica dacă au apărut simptome și dacă au nevoie de îngrijiri medicale.

Odată cu scăderea cazurilor în Lleida, cea mai afectată provincie din Catalonia, autoritățile au anunțat redeschiderea barurilor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS