Marea Britanie a luat joi decizia de a reimpune carantină obligatorie pentru călătorii provenind din Franţa. Măsura a fost luată ca urmare a creşterii numărului persoanelor contaminate cu noul coronavirus în Hexagon. În acest context, Franţa a anunţat „măsuri de reciprocitate“ potrivit Agerpres.
Persoanele provenind din Franţa şi Olanda, care călătoresc în Marea Britanie, vor face obiectul unei carantine de două săptămâni, începând de sâmbătă. Măsura a fost luată ca urmare a creşterii numărului de cazuri de COVID-19 din cele două ţări. Anunţul a fost făcut joi de executivul britanic.
„Decizia autorităţilor britanice va conduce la o măsură de reciprocitate“
„Decizia autorităţilor britanice este o decizie pe care o regretăm. Aceasta va conduce la o măsură de reciprocitate, în speranţa revenirii la normal, cât mai curând posibil“, a declarat Clément Beaune, secretarul francez pentru afaceri europene pe contul său de Twitter.
Sâmbătă va intra în vigoare măsura de impunere a carantinei
Măsura de impunere a carantinei va intra în vigoare sâmbătă, după ora locală 4.00 (3.00 GMT). Această decizie ar putea determina o întoarcere masivă a celor aproximativ 500.000 de turişti britanici aflaţi în prezent în vacanţă în Franţa.
În Franţa au fost depistate 2.669 de noi cazuri în ultimele 24 de ore
Potrivit Direcţiei Generale de Sănătate, indicatorii de monitorizare a epidemiei de COVID-19 în Franţa „continuă să se deterioreze“. În ultimele 24 de ore, în Franţa au fost depistate 2.669 de noi cazuri, faţă de 2.524 raportate miercuri.
Marea Britanie este ţara europeană cu cel mai ridicat nivel al deceselor provocate de pandemia de COVID-19, raportând peste 41.000 de morţi.