7.9 C
Craiova
vineri, 20 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateSamsung ar putea reloca mare parte din producția smartphone în India

Samsung ar putea reloca mare parte din producția smartphone în India

Indicativul Made in China va apărea tot mai puțin pe telefoanele Samsung, sud-coreenii fiind în plin proces de mutare a activității de producție spre următoarea regiune economică emergentă – India, scrie go4it.ro.

Atras de costurile reduse cu forța de muncă și climatul politic mai predictibil și atractiv, decât de ce poate fi găsit acum în China, Samsung va investi masiv în extinderea cele mai mari fabrici din India, specializată în producția de telefoane inteligente. Localizată în regiunea Noida, fabrica ar urma să preia mare parte din activitatea de producție acoperită până acum din Vietnam și alte țări, printre care și China.

Telefoane Samsung, Made in India

Potrivit dezvăluirilor făcute în publicația The Economic Times , Samsung intenționează să fabrice în India smartphone-uri în valoare de 40 de miliarde de dolari. Pentru scopul propus, Samsung își va diversifica liniile de producție în conformitate cu schema PLI (Production Linked Incentive) a Guvernului Indiei. Bazată pe acordarea de facilități fiscale, oferta făcută de India probabil că este factorul determinant în decizia relocării producției smartphone din alte regiuni ale lumii, fiind pur și simplu mai economic pentru Samsung să-și mute operațiunile aici.

Din totalul dispozitivelor pe care Samsung intenționează să le producă în India în următorii cinci ani, dispozitivele cu cost de fabricație de până la 200 dolari ar putea însuma peste 25 miliarde de dolari. Un oficial guvernamental a declarat că majoritatea produselor smartphone încadrate la această categorie din India pentru comercializare pe alte piețe de desfacere.

Potrivit unor surse neoficiale, Samsung se află în plin proces de lichidare a producției de telefoane mobile în Coreea de Sud, din cauza costurilor prea mari cu forța de muncă. Potrivit estimărilor, Samsung realizează în Vietnam aproximativ 50% din producția smartphone. De asemenea, compania mai produce smartphone-uri în Brazilia și Indonezia.

Pe lângă smartphone-uri, Samsung mai produce în India și televizoare pentru piața locală, existând planuri și pentru inaugurarea unei noi fabrici de ecrane. Urmând același trend, Apple face pregătiri similare pentru creșterea producției iPhone în India, adăugând recent pe lista modelelor fabricare seriile iPhone XR și iPhone 11.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS