4.2 C
Craiova
luni, 25 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitate13.274 de teste au fost efectuate în ultimele 24 de ore

13.274 de teste au fost efectuate în ultimele 24 de ore

Grupul de Comunicare Strategică a anunțat că până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 1.652.644 de teste. Dintre acestea 13.274 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 7.415 în baza definiției de caz și a protocolului medical, iar 5.859 la cerere.

Pe teritoriul României, 10.929 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 5.677 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 29.526 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 37 persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 760 de apeluri la numărul unic de urgență 112.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55 din 15.05.2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore 1.377 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 392.550 de lei.

De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost constatate, ieri, 2 infracțiuni pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.

Reamintim cetățenilor că Ministerul Afacerilor Interne a operaționalizat, începând cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE (0800800165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecție sanitară.

Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, și repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS