4 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateRedeschiderea restaurantelor, discutată mâine de CNSU

Redeschiderea restaurantelor, discutată mâine de CNSU

Premierul Ludovic Orban a anunţat că miercuri va avea loc o şedinţă a Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CSU). Pe ordinea de zi se regăsește ordinul comun privind regulile de protecţie sanitară pe timpul campaniei electorale, dar şi redeschiderea teatrelor, cinematografelor şi a restaurantelor. Potrivit lui Orban, în cazul restaurantelor există propunerea să nu fie redeschise în zonele unde există un nivel de răspândire a virusului peste un anumit număr de cazuri în ultimele 14 zile.

Conform premierului, Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă va dezbate miercuri mai multe subiecte: completarea hotărârii de Guvern privind starea de alertă pentru a introduce anumite reguli de desfăşurare a campaniei şi baza pentru ordinul comun al Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Sănătăţii şi preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente cu regulile sanitare de desfăşurare a campaniei şi de desfăşurare a zilei votului și reluare a activităţii în anumite spaţii închise – teatre, cinematografe, restaurante.

Referitor la restaurante, Orban a arătat că există o propunere ca activitatea acestora să nu fie încă redeschisă în zonele unde există un nivel de răspândire a virusului peste un anumit număr de cazuri în ultimele 14 zile.

El a precizat că tot miercuri, de la ora 15,00, se va întâlni şi cu reprezentanţii industriei ospitalităţii, iar Guvernul va ţine cont şi de punctul lor de vedere.
În ceea ce privește sălile de jocuri de noroc, premierul a spus că autoritățile nu intenționează să modifice programul acestora. Restaurantele ar putea fi redeschiser din 1 septembrie, în anumite condiții, potrivit declarației premierului de aseară de la Digi 24. El a spus că ar fi posibilă și redeschiderea teatrelor şi a cinematografelor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS