0.6 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePolonia reintroduce interdicţia zborurilor din 46 de ţări, inclusiv România

Polonia reintroduce interdicţia zborurilor din 46 de ţări, inclusiv România

Polonia va interzice toate zborurile din 46 de ţări, inclusiv România, începând din 2 septembrie, potrivit unui proiect de act normativ publicat joi, în condiţiile în care ţara se luptă cu o creştere a cazurilor de infecţie cu coronavirus, transmite Reuters.

„Din cauza ameninţării răspândirii infecţiilor cu virusul SARS-CoV-2, este necesar să ne exercităm dreptul de a reintroduce o interdicţie a traficului aerian pentru a reduce ameninţarea la adresa sănătăţii publice”, se arată în proiectul de act normativ.

Polonia a închis graniţele şi a suspendat zborurile în luna martie pentru a opri răspândirea coronavirusului. Cu toate acesta, ulterior restricţiile au fost relaxate treptat, centrele comerciale, hotelurile şi restaurantele fiind redeschise în luna mai. De asemenea, compania aeriană naţională poloneză LOT a reluat zborurile internaţionale la data de 1 iulie, la patru luni după ce le-a suspendat.

Printre ţările afectate de reintroducerea interdicţiei zborurilor sunt Franţa şi Spania, destinaţii turistice populare precum Muntenegru şi Croaţia, alături de România, SUA, Israel, Mexic şi Brazilia.

Polonia a raportat 64.689 de cazuri de infecţie cu noul coronavirus şi 2.010 decese.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS