5.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePrefectul de Vâlcea, confirmat pozitiv cu coronavirus

Prefectul de Vâlcea, confirmat pozitiv cu coronavirus

Sebastian Fârtat, prefectul județului Vâlcea, a fost confirmat pozitiv cu virusul SARS-CoV-2. El a aflat că are Covid-19 în urma unui test efectuat la cerere. Pe parcursul zilei, în Prefectura vâlceană se face o anchetă epidemiologică, potrivit HotNews.

Pe pagina de Facebook a Prefecturii Vâlcea a fost anunţat faptul că prefectul Sebastian Fârtat are Covid 19. Fârtat a fost confirmat pozitiv în urma unui test făcut la cerere, deși nu prezenta simptomele bolii.
Starea de sănătate a prefectului este bună, precizează reprezentanții Prefecturii Vâlcea.

„Instituția Prefectului – județul Vâlcea informează că prefectul Sebastian Fârtat a fost confirmat pozitiv cu virusul SARS-CoV-2 în urma unui test efectuat astăzi la cerere, contra cost. În prezent, starea de sănătate a acestuia este bună și nu prezintă simptome specifice bolii. Menționăm, totodată, că prefectul județului a respectat tot timpul normele de prevenire și combatere a răspândirii infectărilor cu virusul SARS-CoV-2, la toate întâlnirile și ședințele pe care le-a avut în ultima perioadă, atât cu angajații instituției, cât și cu alte persoane din afara instituției, păstrând distanța fizică și purtând mască de protecție”, scrie Prefectura Vâlcea.

DSP Vâlcea face o anchetă epidemiologică

Pe parcursul zilei, DSP Vâlcea face o anchetă epidemiologică pentru a fi dispuse toate măsurile care se impun în acest caz.
Atribuțiile prefectului au fost delegate temporar șefului Serviciului Financiar, Contabilitate, Resurse Umane și Administrativ din cadrul Prefecturii Vâlcea.

În următoarea ședință a guvernului va fi numit și un subprefect pentru județul Vâlcea. Acesta va prelua atribuțiile prefectului până la revenirea acestuia la serviciu, mai scrie în comunicatul Prefecturii Vâlcea.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS