2.3 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateFocar de coronavirus la un centru privat pentru vârstnici din Tulcea

Focar de coronavirus la un centru privat pentru vârstnici din Tulcea

Direcţia de Sănătate Publică (DSP) a început, astăzi, ancheta epidemiologică la un centru privat de îngrijire a persoanelor vârstnice din municipiul Tulcea, după ce rezultatele testelor efectuate în cazul a peste 20 de persoane au fost pozitive la noul coronavirus, transmite Agerpres.

Potrivit unui comunicat postat pe site-ul DSP, testele pentru depistarea infecţiei cu noul coronavirus au fost efectuate marţi tuturor celor 31 de angajaţi şi celor 50 de beneficiari de servicii sociale.

„Potrivit rezultatelor testării, la peste douăzeci de persoane a fost confirmată prezenţa virusului SARS-CoV-2, fiind începută de azi (…) ancheta epidemiologică. Facem precizarea că toate persoanele confirmate sunt în prezent asimptomatice, însă acestea sunt monitorizate foarte atent şi s-a luat măsura izolării acestora de restul beneficiarilor şi angajaţilor din centru”, se menţionează în comunicatul DSP.

Centrul privat situat la marginea oraşului deţine licenţă provizorie de funcţionare care expiră la sfârşitul acestui an.
Potrivit datelor furnizate de Grupul de Comunicare Strategică, în judeţul Tulcea sunt confirmate 603 cazuri de infectare cu noul coronavirus.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS