2.6 C
Craiova
joi, 19 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCNAS ar putea trece din subordinea Guvernului în cea a Parlamentului. Conducerea va avea mandat de 9 ani

CNAS ar putea trece din subordinea Guvernului în cea a Parlamentului. Conducerea va avea mandat de 9 ani

Casa Națională de Asigurări de Sănătate ar putea trece din subordinea Guvernului în cea a Parlamentului, iar membrii Consiliului de Administrație al CNAS ar urma să fie numiți de Parlament, la propunerea comisiilor de specialitate, pentru mandate de 9 ani, în loc de 4 ani, în prezent.

Proiectul este criticat dur de Consiliul Economic și Social, care acuză că, în urma acestor modificări, calitatea de membru al CA al CNAS „devine o sinecură pe 9 ani”. Modificările apar într-un proiect de modificare a Legii 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății inițiat de Corneliu-Florin Buicu, deputat PSD și președintele Comisiei de Sănătate din Camera Deputaților, și Nicolae Bănicioiu, deputat Pro România și fost ministru al Sănătății, potrivit hotnews.

Inițiatorii vor dezbaterea și adoptarea proiectului în procedură de urgență

Proiectul de lege a fost propus de inițiatori spre dezbatere și adoptare în procedură de urgență, nu în procedură normală. Din expunerea de motive nu reiese care este urgența în acest caz.
Proiectul de lege poate fi consultat integral aici, iar expunerea de motive aici.

„Schimbările dese ale conducătorilor Ministerului Sănătății și Casei Naționale de Asigurări de Sănătate au dus la incoerența în timp a deciziilor. Pe parcursul a 22 de ani, de la înființarea și organizarea Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, au fost schimbați un număr de 20 de președinți. Lipsa de predictibilitate a făcut imposibilă abordarea, pe termen mediu și lung, a unor politici privind introducerea unor servicii medicale și medicamente în decontarea Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate. Contractul-cadru este aprobat pe o perioadă scurtă de timp, respectiv 2 ani. Prezenta inițiativă legislativă permite stabilizarea unor principii solide privitoare la sistemul de asigurări sociale de sănătate, pe perioade de timp mai lungi, precum și alocări multianuale de fonduri”, arată inițiatorii, în expunerea de motive a proiectului de lege.

Modificările propuse vizează „consolidarea transparenței decizionale în cheltuirea Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, constituirea surselor de venit și alocarea sumelor pe categorii de asistență medicală în cadrul programelor de sănătate”, se mai arată în expunerea de motive a proiectului de lege.

Practic, proiectul de modificare a Legii sănătății inițiat de Corneliu Buicu și Nicolae Bănicioiu propune un Consiliu de administrație al CNAS format dintr-un președinte, doi vicepreședinți și 12 membri, numiți de Parlament, la propunerea comisiilor de specialitate, pentru un mandat de 9 ani.

În prezent, conducerea Casei Naționale de Asigurări de Sănătate este numită de primul ministru, pentru un mandat de 4 ani, și este formată dintr-un președinte, un vicepreședinte și 11 membri ai Consiliului de Administrație.

Membrii Consiliului de Administrație al CNAS nu vor putea fi membri ai unui partid politic și nu vor avea voie să desfășoare activități publice cu caracter politic, prevede proiectul de lege.

Pentru a putea fi membru al Consiliului de Administrație al CNAS, inițiativa legislativă impune următoarele condiții: să fie absolvent al unei instituții de învățământ superior medical, economico-financiar sau juridic, cu vechime de minimum 10 ani, pregătire și experiență profesională temeinică.

Dintre membrii Consiliului de Administrație, Parlamentul numește președintele Casei de Asigurări de Sănătate și doi vicepreședinți.

De asemenea, ministrul Sănătății va putea fi invitat la ședințele Consiliului de Administrație al CNAS, fără a avea însă drept de vot.

Aviz nefavorabil de la Consiliul Economic și Social: Sinecură pe 9 ani și ingerință a politicului

Proiectul de lege a primit aviz nefavorabil de la Consiliul Economic și Social, care arată că „mutarea CNAS din subordinea Guvernului în cea a Parlamentului nu poate fi susținută Autonomia CNAS față de Guven este esențială, însă aceasta trebuie să fie realizată pe seama coordonării acestei institutii de un consiliu de Administrație și o adunare a reprezentanților compusă majoritar din cei care-i reprezintă pe contributorii la fond.”

Avizul Consiliului Economic și Social poate fi consultat integral aici.

În plus, Consiliul Economic și Social atrage atenția că „calitatea de membru devine o sinecură pentru 9 ani (o durată de mandat destul de lung) pentru niște reprezentanți numiți de Parlament, aceștia neavând legatură cu cei care contribuie la constituirea fondului”.

De asemenea, „prin această inițiativă legislativă se intenționează politizarea unei instituții al carei scop este acela de asigurare a funcționării unitare și coordonate a sistemului asigurărilor sociale de sănătate din România. Prin urmare, managementul acesteia trebuie să fie unul bazat pe pregatirea profesională și nu pe apartenența politică. Controlul parlamentar implică o ingerință a politicului în cadrul activității CNAS, ceea ce poate însemna că persoanele numite în diferite funcții în cadrul instituției nu sunt numite pe criterii de merit, ci pe criterii politice. Acest lucru s-a dovedit în timp a nu reprezenta un aspect pozitiv în ceea ce privește funcționarea eficientă a unei entități”, mai subliniază reprezentanții Consiliului Economic și Social.

Consiliul Legislativ a dat aviz favorabil proiectului de lege, însă reclamă neclarități în proiect și recomandă, printre altele, revederea proiectului în sensul clarificării naturii juridice a CNAS”

.Avizul Consiliului Legislativ poate fi consultat integral aici.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS