Cea de-a 72-a ediţie a premiilor Emmy, echivalentul Oscarurilor pentru producţiile de televiziune, se va desfăşura duminică în cadrul unui show 100% virtual. Ediţia din acest an va fi fără covor roşu, fără celebrităţi în ţinute de gală şi fără „Game of Thrones“.
Coronavirusul a bulversat în ultimele şase luni industria divertismentului. Toate filmările au fost anulate sau amânate în California, pe perioada măsurilor de închidere şi izolare, potrivit Agerpres.
Comediantul Jimmy Kimmel va prezenta duminică seară, la Los Angeles, Gala Premiilor Emmy
Comediantul Jimmy Kimmel va prezenta duminică seară, la Los Angeles, în faţa unei săli goale, Gala Premiilor Emmy. Actorii, regizorii şi producătorii nominalizaţi vor aştepta cu emoţie să afle numele laureaţilor din acest an din confortul salonului sau al camerei de zi, la domiciliul fiecăruia.
Cei aproximativ 130 de candidaţi la premii din acest an au fost invitaţi să renunţe la rochiile de seară şi la smoking în favoarea pijamalelor.
„De ani de zile, numărul celor care urmăresc ceremonia este în scădere. Aceasta este ocazia de a schimba lucrurile. De a avea o ceremonie ca niciodată“, conform lui Libby Hill, specialista în Emmy din cadrul redacţiei publicaţiei online IndieWire.
„Chiar dacă duminică seara se va consemna un dezastru, cel puţin va fi un dezastru interesant. Şi este tot ce putem cere de la (anul) 2020“, a adăugat ea.
„Watchmen“ (Netflix) porneşte ca favorită cu 26 de nominalizări la premii
Miniseria de televiziune „Watchmen“ (Netflix) porneşte ca favorită cu 26 de nominalizări la premii. Universul sumbru şi haotic în care se desfăşoară acţiunea seriei reflectă extraordinar de bine atmosfera generală din cursul acestui an.
Axată asupra uciderii mai multor sute de afroamericani în oraşul Tulsa din Oklahoma, în 1921, miniseria „Watchmen“ investighează resorturile aflate la originea violenţelor cu caracter rasist şi a brutalităţii poliţiei. Aceste teme, din păcate, sunt încă de actualitate în SUA, de la sfârşitul lunii mai, în plină campanie electorală pentru preşedinţie. Printre altele, motivul purtării măştii reprezintă un element cheie al intrigii acestei miniserii derivată din revistele de benzi desenate semnate în anii ’80 de britanicul Alan Moore.
Competiţia din acest an la categoria „serial dramatic“ se anunţă, în sfârşit, mai deschisă
După încheierea seriei „Game of Thrones”, produsă de HBO, competiţia din acest an la categoria „serial dramatic” se anunţă, în sfârşit, mai deschisă. „Este şansa HBO de a veni cu ‘Succession’ într-un moment bun“, conform lui Pete Hammond, specialistul în Emmy al site-ului Deadline.com.
De această dată, producţia „Succesion“ a obţinut 18 nominalizări, la egalitate cu seria „Ozark“, produsă de Netflix. Gigantul Netflix, care este nominalizat în total de 160 de ori la ceremonia Emmy din acest an, aşteaptă încă ocazia de a câştiga un premiu Emmy la una dintre categoriile majore ale galei.
Printre candidaţii la premii se numără şi producţia „The Crown“
Printre candidaţii la premii se numără şi producţia „The Crown“, consacrată familiei regale britanice. De asemenea, se află şi „The Mandalorian“, prima serie de televiziune a cărei acţiune se desfăşoară în universul „Star Wars“ şi este disponibilă pe platforma Disney+. Aceasta a câştigat deja 5 premii Emmy la categoriile tehnice, premii ce au fost decernate la începutul săptămânii.
În categoria rezervată comediilor, seria produsă de Amazon „The Marvelous Mrs. Maisel“ este favorită
În categoria rezervată comediilor, seria produsă de Amazon „The Marvelous Mrs. Maisel”, despre o soţie evreică dornică de afirmare pe scena de stand-up comedy din New York-ul anilor ’50, este considerată favorită. La această categorie surpriza ar putea fi produsă de comedia canadiană „Schitt’s Creek”, despre o familie privilegiată decăzută. O serie care a trecut aproape neobservată timp de 4 sezoane, după care a cunoscut succesul prin preluarea sa de către Netflix.
„Schitt’s Creek“ a ajuns anul acesta la cel de-al 6-lea sezon
„Schitt’s Creek“ a ajuns anul acesta la cel de-al 6-lea sezon. Acesta este şi ultimul, iar faptul că a intrat în competiţia pentru Emmy cu această aureolă a „ultimei şanse“ ar putea să-i confere un avantaj în faţa producţiilor rivale, crede Pete Hammond de la Deadline.