3.4 C
Craiova
joi, 26 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateDirectoarea unei şcoli, condamnată la trei ani de închisoare cu executare pentru mită

Directoarea unei şcoli, condamnată la trei ani de închisoare cu executare pentru mită

Directoarea Şcolii nr. 150 din Capitală a fost condamnată de Tribunalul Bucureşti la trei ani de închisoare cu executare pentru luare de mită. Ea a fost acuzată că a primit suma de 137.236 de lei de la reprezentantul unei firme care executa lucrări de reparaţii şi reabilitare a şcolii, scrie agerpres.

Potrivit deciziei instanţei, Carmen Elena Zanfir nu mai are dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a exercita profesia de cadru didactic în învăţământul de stat sau privat şi dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme, pe o durată de cinci ani, după executarea condamnării.

Instanţa a mai dispus confiscarea de la directoare a sumei de 30.000 lei, ea având de restituit şi suma de 5.000 lei către martora Nicoleta Elena Diaconescu.

Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel.

Directoarea care „nu face nimic gratis“

În luna mai 2020, Carmen Elena Zanfir, director şi ordonator de credite la Şcoala nr. 150, situată în Sectorul 5 al Capitalei, a fost trimisă în judecată de DNA sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită.

Conform DNA, în perioada septembrie – octombrie 2019, Carmen Elena Zanfir a pretins de la reprezentantul unei societăţi comerciale (martor) un comision de 4% (137.236 lei) din valoarea totală a sumei facturate de societate în executarea unui contract de lucrări de reabilitare a şcolii, pentru ca, în schimb, să aprobe plăţile către societatea respectivă, precum şi încheierea unui act adiţional de prelungire a duratei contractului.

Procurorii susţin că directoarea a primit suma pretinsă în mai multe tranşe: prima tranşă, în sumă de 20.000 lei, la data de 20 octombrie 2019, a doua tranşă, în sumă de 10.000 lei, la data de 27 octombrie 2019, a treia tranşă, în sumă de 5.000 lei, la data de 15 februarie 2020, ultima tranşă, în sumă de 21.000 euro, la data de 14 aprilie 2020, când procurorii au prins-o în flagrant.

Denunţătoarea din acest dosar le-a relatat procurorilor că, în luna septembrie 2019, a fost chemată de directoare în biroul de la şcoală, care i-a spus că ea „nu face nimic gratis“ şi ar fi condiţionat plata facturilor de achitarea unui comision, care se ridica la aproximativ 4% din valoarea totală a facturilor încasate până la acel moment.

Ulterior, în februarie 2020, directoarea i-ar fi dat un ultimatum denunţătoarei, iar pe 14 aprilie, Carmen Elena Zanfir a fost prinsă de procurori în sediul şcolii, în momentul în care primea o tranşă de 21.000 euro.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS