Portul măştii a devenit obligatoriu 24 de ore din 24 în centrul istoric al Genovei, marele port din nordul Italiei, pentru a lupta împotriva creşterii cazurilor de COVID-19, au anunţat miercuri autorităţile locale, scrie AFP.
Centrul oraşului a înregistrat 63 de cazuri noi în 24 de ore, obligând regiunea Liguria, în acord cu primăria şi autorităţile sanitare, să ia măsuri de prevenire care au intrat imediat în vigoare pentru o perioadă nedeterminată. Potrivit ordonanţei adoptate de regiune, masca a devinit obligatorie în exterior şi indiferent de distanţa dintre persoane.
„Suntem în faţa unui potenţial focar de contaminare în centrul istoric. Am decis, prin urmare, să luăm măsuri de precauţie”, au declarat preşedintele regiunii, Giovanni Toti, şi primarul Marco Bucci. Obiectivul „este de a elimina din faşă focarul potenţial”, au adăugat ei.
La fel ca vecinii săi europeni, Italia se confruntă cu o resurgenţă a contaminării cu coronavirusul, însă de o mai mică amploare decât în ţări ca Franţa şi Spania. În peninsulă s-au înregistrat 1.640 de cazuri noi în 24 de ore, faţă de 10.799 în Spania şi 13.072 în Franţa.