3.1 C
Craiova
duminică, 29 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateRomânia: 21.330 de teste, efectuate în ultimele 24 de ore

România: 21.330 de teste, efectuate în ultimele 24 de ore

Grupul de Comunicare Strategică a anunțat că până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 2.393.670 de teste. Dintre acestea 21.330 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 12.992 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 8.338 la cerere.

Pe teritoriul României, 10.435 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 7.341 de  persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 23.816 persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 179 de persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 1.219 apeluri la numărul unic de urgență 112 și 602 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55 din 15.05.2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore 222 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 44.850 de lei.

De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost constatate, ieri, 2 infracțiuni pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS