3.4 C
Craiova
vineri, 15 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateONU: „Războiul omenirii împotriva naturii“ favorizează apariţia unor boli precum SIDA şi Covid-19

ONU: „Războiul omenirii împotriva naturii“ favorizează apariţia unor boli precum SIDA şi Covid-19

Secretarul General al ONU, Antonio Guterres, a declarat astăzi că omenirea trebuie să oprească „războiul împotriva naturii“, pentru că acesta deschide calea pentru apariţia unor boli precum Covid-19, anunţă DPA, citată de agerpres.

„O consecinţă a relaţiei noastre dezechilibrate cu natura este apariţia de boli letale precum HIV-SIDA, Ebola şi acum Covid-19, împotriva cărora avem o apărare redusă sau chiar suntem lipsiţi de apărare“, a spus el.

Deschizând primul summit al ONU din istorie despre criza biodiversităţii, Guterres a declarat că liderii „trebuie să schimbe cursul şi să transforme relaţia noastră cu lumea naturală“.

„Degradarea naturii nu este o chestiune legată strict de mediu – acoperă şi economia, sănătatea, justiţia socială şi drepturile omului“, a spus şeful ONU.

„Neglijarea resurselor noastre preţioase poate exacerba tensiunile şi conflictele geopolitice. Totuşi, prea adesea sănătatea mediului este trecută cu vederea sau minimalizată de alte sectoare guvernamentale“, a adăugat el.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS