4 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateSenatul a adoptat azi proiectul serviciilor medicale la distanţă

Senatul a adoptat azi proiectul serviciilor medicale la distanţă

Senatul a adoptat astăzi un proiect legislativ ce vizează acordarea de servicii medicale la distanţă pacienţilor, fapt ce va conduce la evitarea aglomerărilor din sălile de aşteptare ale unităţilor medicale, dar şi la reducerea presiunii pe unităţile de primiri urgenţe, anunţă agerpres.

Proiectul, iniţiat de deputaţii PSD Florin Buicu şi Florin Iordache, are ca principal scop stabilirea cadrului juridic şi instituţional, precum şi a măsurilor şi mecanismelor necesare în vederea facilităţii accesului la servicii medicale la distanţă de către medici, prin mijloace de comunicare electronice.

„În acest sens, se urmăreşte reducerea riscurilor privitoare la diagnosticarea imprecisă prin asigurarea şi extinderea accesului, într-un timp cât mai scurt, la servicii medicale, precum şi creşterea implicării pacientului prin stabilirea unor modalităţi de acces cât mai simple şi digitalizarea unei părţi substanţiale a procedurilor medicale“, conform iniţiatorilor proiectului legislativ.

De telemedicină vor beneficia atât persoanele asigurate, cât şi cele neasigurate

Unul dintre principalele beneficii ale implementării telemedicinei constă în accesibilitatea oferită atât pacientului, cât şi medicului în înfăptuirea actului medical, evitându-se astfel aglomerarea cabinetelor medicale, a sălilor de aşteptare din cadrul unităţilor medicale şi reducerea presiunii pe unităţile de primiri urgenţe, se arată în expunerea de motive.

Potrivit unui amendament admis, de prevederile actului normativ „beneficiază toate persoanele asigurate în România, cât şi cele neasigurate“.

Propunerea legislativă pentru acordarea de servicii medicale la distanţă a fost trimisă spre dezbatere Camerei Deputaţilor, în calitate de for decizional în acest caz.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS