0.6 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateUn bebeluș de 9 luni, infectat cu COVID-19, internat la Terapie Intensivă

Un bebeluș de 9 luni, infectat cu COVID-19, internat la Terapie Intensivă

Un bebeșuș de nouă luni este internat la Spitalul de Pediatrie din Galați, în secția de Terapie Intensivă, după ce a fost diagnosticat cu COVID-19. El este sub supraveghere permanentă, pentru că a avut o perioadă critică.  

Medicii spun că bebelușul a depășit această etapă critică. A avut nevoie de ventilație mecanică și starea lui a fost foarte gravă zilele trecute.

Copilul se află de o săptămână la Terapie Intensivă: suferă și de o formă de anemie și nu ia în greutate, așa că trebuie monitorizat 24 de ore din 24.

Alături de el este și mama, de asemenea pozitivă. Femeia este însărcinată în luna a cincea, iar acasă, într-o comună din județul Galați, îi așteaptă tatăl și un frate de trei ani, ambii infectați cu SARS-CoV-2, dar cu o formă ușoară, din câte spun medicii.

Miercuri, mama și bebelușul au fost retestați. În funcție de rezultate, medicii vor decide care sunt următorii pași.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS