0.6 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCondamnare istorică la CEDO: România trebuie să plătească 15 milioane de euro unor proprietari de imobile

Condamnare istorică la CEDO: România trebuie să plătească 15 milioane de euro unor proprietari de imobile

România a fost obligată săptămâna aceasta să plătească despăgubiri de peste 15 milioane de euro unor proprietari de imobile naționalizate cărora statul român nu le-a soluționat dosarele în 30 de ani.

Săptămâna aceasta Curtea Europeană a Drepturilor Omului a pronunțat 6 hotărâri împotriva statului român.

Statul român este astfel obligat să plătească despăgubiri foștilor proprietari la valoarea de piață, în majoritatea cazurilor adăugând și câte 5000 de euro daune morale, plus cheltuielile de judecată ocazionate de introducerea acțiunii la CEDO.

Dacă situația acestor proprietari s-ar fi rezolvat în țară, aceștia ar fi primit despăgubiri într-un cuantum mult mai mic, la nivelul grilelor și calculelor realizate de ANRP (prin Comisia pentru Națională pentru Compensarea Imobilelor), în tranșe anuale (timp de 5 ani) și nu ar fi primit daune morale.

Prin urmare, CEDO face dreptate, dar și acolo totul a durat mult prea mult: 15-17 ani de așteptare, unii dintre proprietari au încetat din viață. Există și dosare scoase de pe rol pentru că nu au fost introduși în cauză moștenitorii.

Cuantumul în cele șase dosare

Despăgubirile stabilite de CEDO în ședința din 29 septembrie 2020 au fost:

  • Cauza Dimitrie Dan Popescu și alții contra României (25 de dosare) – despăgubiri în total de 2.989.350 euro  
  • Cauza Molațiu și alții contra României (21 de dosare) – despăgubiri în total de 3.357.915 euro
  • Cauza Komaromi și alții contra României (24 de dosare) – despăgubiri în total de 4.059.379 euro
  • Cauza Lengauer și alții contra României (23 de dosare) – despăgubiri în total de 3.112.765 euro
  • Cauza Grigorescu și alții contra României (5 dosare) – despăgubiri în total de 1.060.034 euro
  • Cauza Buttner și alții contra României (5 dosare) – despăgubiri în total de 964.554 euro.

Aceasta este cea mai răsunătoare victorie a proprietarilor deposedați abuziv, anul acesta România fiind condamnată, până acum, la peste 20 de milioane de euro despăgubiri. Amintim, în luna iulie, Cauza Nistor și alții contra României (29 de dosare) obliga statul român să plătească altor proprietari, pentru aceeași situație de drept, încă 5 milioane de euro.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS