Mii de opozanţi faţă de măsurile restrictive împotriva pandemiei de coronavirus au format un lanţ uman, sâmbătă, pe malurile lacului Constance, la frontiera germano-elveţiană, în prezenţa unor puternice forţe poliţieneşti desfăşurate pentru a preveni eventuale tulburări, relatează galusaustralis.
Timp de aproape 30 de minute, manifestanţii s-au adunat pe malurile acestui lac situat între Germania, Elveţia şi Austria.
Ei se legaseră unii de alţii cu eşarfe, cu bucăţi de ţesături şi corzi, lanţul uman întinzându-se de ambele părţi ale frontierei între Germania şi Elveţia, care trece printr-un parc din zona oraşului Konstanz (sud-vestul Germaniei).
Poliţia, evocând o situaţie „foarte calmă”, a apreciat numărul participanţilor la circa 1.000 în sectorul Konstanz.
Organizatorii prevăzuseră iniţial prezenţa a circa 15.000 de persoane şi intenţionau să facă înconjurul lacului până în Austria, ceea ce – potrivit canalului de televiziune n-tv – părea „foarte, foarte dificil” de realizat.
Această manifestaţie a avut loc la iniţiativa „gânditorilor liberi”, o adunare pestriţă de oponenţi ai măsurilor legate de pandemia de Covid-19 care au organizat deja două manifestaţii cu zeci de mii de persoane la Berlin în timpul verii.