0.6 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateMircea Sandu, trimis în judecată de DIICOT! Ce acuzații grave i se aduc

Mircea Sandu, trimis în judecată de DIICOT! Ce acuzații grave i se aduc

Mircea Sandu, fostul președinte al FRF, a fost trimis în judecată de DIICOT, pentru delapidare și spălare de bani. Conform informațiilor oferite de Digi 24, procurorii ar fi stabilit o sumă uriașă pe care Sandu ar fi direcționat-o în contracte fictive. Mai exact, 3,9 milioane de lei din suma destinată construirii Bazei Sportive Buftea, care au mers spre apropiați ai săi.

Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism a anunțat marți că procurorii au dispus trimiterea în judecată a trei persoane, pentru infracțiunile de constituire a unui grup infracțional organizat, delapidare și spălare de bani.

Conform procurorilor, în perioada 2009-2010, cei trei au constituit un grup infracţional organizat care a avut ca scop însuşirea din patrimoniul unei instituții cu profil sportiv a sumei de 3.895.590,34 de lei, provenită din încheierea unui contract de execuţie lucrări pentru construirea unui centru de fotbal la Buftea, judeţul Ilfov.

Procurorii DIICOT spun că a fost creat un circuit fictiv prin intermediul căruia au fost încheiate succesiv contracte de antrepriză şi subantrepriză între mai multe firme controlate de către membrii grupului infracţional, prin intermediul cărora au fost transferate sumele de bani provenite din contractele încheiate cu instituția cu profil sportiv. O parte din aceste sume au revenit ulterior membrilor grupării infracţionale disimulate sub forma “restituire împrumut asociat”, “dividende”, etc, arată DIICOT.

Dosarul a fost trimis Tribunalului București.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS