0.6 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePolonia, nivel record al cazurilor zilnice de infectare cu Covid-19

Polonia, nivel record al cazurilor zilnice de infectare cu Covid-19

Polonia a înregistrat un nivel record al noilor cazuri zilnice de infectare cu Covid-19. În ultimele 24 de ore au fost confirmate 3.003 noi cazuri. Anunţul a fost astăzi de Ministerul Sănătăţii de la Varşovia, conform Agerpres.

Au fost înregistrate alte 75 de decese cauzate de infectarea cu noul coronavirus, în intervalul menţionat. Purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătăţii, Wojciech Andrusiewicz, a avertizat într-o conferinţă de presă că este de aşteptat un număr semnificativ de decese în următoarele zile.

Andrusiewicz a anunţat că este probabil ca autorităţile să crească numărul zonelor galbene sau roşii, unde există restricţii anticoronavirus, cum ar fi purtarea măştii în locuri publice.

51 de zone din Polonia sunt clasificate ca fiind galbene sau roşii

În prezent, 51 de zone din Polonia sunt clasificate ca fiind galbene sau roşii. Începând de sâmbătă, numărul acestora ar putea să depăşească 100. Ceea ce înseamnă că aproximativ o treime din suprafaţa ţării ar fi vizată de restricţii suplimentare.

Capitala Varşovia ar urma să fie declarată zonă galbenă, începând de sâmbătă, a spus Andrusiewicz.

Polonia a anunţat marţi „toleranţă zero“ pentru cei care încalcă restricţiile impuse pentru a limita răspândirea pandemiei de Covid-19, cu reguli mai dure şi mai stricte. Această ţară a înregistrat până acum 107.319 de cazuri de infectare cu noul coronavirus şi 2.792 de decese.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS