-1.1 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateONU: Aproape două milioane de bebeluşi morţi la naştere, în lume

ONU: Aproape două milioane de bebeluşi morţi la naştere, în lume

În lume sunt declaraţi morţi la naştere circa două milioane de bebeluşi anual, sau unul la fiecare 16 secunde, relevă un raport internaţional publicat joi, care trage un semnal de alarmă că această ‘tragedie neglijată’ ar putea să se agraveze şi mai mult pe fondul pandemiei de COVID-19, potrivit Agerpres.

Bilanţul reprezintă circa 1,4% din naşterile survenite în 2019 şi peste 2% din naşteri în 27 de ţări, apreciază ONU, UNICEF, Banca Mondială şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS).

Raportul ONU ia în calcul decesele survenite după cel puţin 28 de săptămâni de gestaţie (adică în al treilea trimestru de sarcină) pentru a permite compararea datelor din diferite ţări.

Situaţia s-a ameliorat într-o oarecare măsură comparativ cu anul 2000, când au fost înregistraţi 2,9 milioane de bebeluşi morţi la naştere, dar ‘progresele sunt lente’, îşi exprimă regretul organizaţiile internaţionale menţionate, în primul lor raport pe acest subiect.

În ultimii 20 de ani, astfel de decese au scăzut cu 2,3% pe an, în timp ce în aceeaşi perioadă mortalitatea neonatală (bebeluşi sub o lună) a scăzut cu 2,9% pe an, iar cea a copiilor cu vârsta cuprinsă între 1 lună şi 5 ani a scăzut cu 4,3%.

Printre ‘principalele dificultăţi’ raportul subliniază ‘absenţa investiţiilor în serviciile’ acordate femeilor gravide şi celor aflate în travaliu, precum şi pentru ‘consolidarea personalului medico-sanitar şi de moaşe’.

‘Dincolo de aceste vieţi pierdute, consecinţele psihologice şi financiare sunt grave şi durabile pentru femei, familii şi societate’, explică Henrietta Fore, directorul executiv al UNICEF.

Ţările sărace sunt cele mai afectate

Ţările sărace sunt cele mai afectate: în timp ce 62% din totalul naşterilor revin statelor cu venituri reduse sau ‘cu venituri medii – tranşă inferioară’, 84% din cazurile de bebeluşi morţi la naştere se înregistrează acolo.

Doar Africa subsahariană şi Asia de Sud reprezintă trei sferturi din cazuri, arată raportul.

În medie, 40% dintre aceste decese survin în timpul travaliului, proporţie care creşte la aproape 50% în Africa subsahariană şi în Asia centrală şi meridională, în timp ce doar 6% în Europa şi în America de Nord.

Care sunt cauzele:

Cauzele sunt diverse: acestea pot fi maternale (hipertensiune arterială, diabet, boli infecţioase, traumatisme, hemoragii) sau legate de depăşirea termenului, de un nod la nivelul cordonului ombilical sau chiar de o malformaţie gravă a fătului.

Totuşi ‘această tragedie nu este inevitabilă’, subliniază Henrietta Fore: ‘majoritatea’ naşterilor de bebeluşi morţi ‘poate fi evitate printr-o supraveghere de calitate, o asistenţă prenatală adaptată şi personal calificat’.

Posibilitatea realizării unei operaţii cezariene de urgenţă poate decide astfel soarta unui făt în dificultate, în timp ce monitorizarea hipertensiunii în timpul sarcinii, prevenirea paludismului şi depistarea sifilisului pot evita, de asemenea, astfel de tragedii, conform documentului.

Dar actuala pandemie de COVID-19 ar putea ‘înrăutăţi situaţia’, avertizează raportul. ‘Înainte de toate, din cauza creşterii masive a sărăciei în urma recesiunii globale’, a explicat pentru AFP Mark Hereward, director adjunct UNICEF pentru date şi statistici.

‘Alt motiv vizează perturbările survenite în serviciile de sănătate, fie pentru că profesioniştii din sectorul sănătăţii sunt realocaţi’ pacienţilor afectaţi de COVID-19, ‘fie pentru că oamenilor le este prea frică’ să nu se contamineze atunci când merg la spital sau la medicul lor, adaugă el.

Bilanţul actual ar putea astfel să crească cu 200.000 de cazuri suplimentare într-o perioadă de 12 luni dacă 50% din serviciile de sănătate nu mai sunt asigurate, atenţionează responsabilul UNICEF.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS