5.1 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateFocar de COVID-19 la RAR Suceava

Focar de COVID-19 la RAR Suceava

La reprezentanţa din Suceava a Registrului Auto Român (RAR) a fost depistat un focar de COVID-19. Anunţul a fost făcut astăzi de Gabriela Băncilă, purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP).

Sursa citată a precizat că este vorba despre 12 dintre cei 27 de salariaţi ai RAR testaţi, inclusiv directorul instituţiei. Toţi sunt depistaţi pozitiv la SARS-CoV-2, potrivit Agerpres.

Alţi 14 au testul negativ, iar o probă este în lucru, potrivit DSP Suceava.

Purtătorul de cuvânt al DSP Suceava a spus că RAR a comunicat că s-au efectuat mai multe dezinfecţii cu o firmă specializată şi că va fi adus personal de specialitate din alte judeţe.

Băncilă a precizat, totodată, că, în urma anchetei epidemiologice derulate, s-ar fi constatat deficienţe în respectarea de către public a regulilor de purtare a măştii sau de distanţare. Acesta a subliniiat că „sunt necesare măsuri clare de delimitare a publicului în interiorul instituţiei, evitarea aglomerării spaţiilor închise şi impunerea purtării măştii“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS