-1.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateOlanda închide toate barurile şi restaurantele

Olanda închide toate barurile şi restaurantele

Olanda va închide, de miercuri, toate barurile şi restaurantele, în încercarea de a stopa răspândirea epidemiei de coronavirus.

După luni întregi în care s-a opus măsurii de purtare a măştii, premierul Mark Rutte a decis ca aceasta să devină obligatorie în toate spaţiile închise, pentru persoanele cu vârsta peste 13 ani.

Vânzarea alcoolului va fi interzisă după ora 20.00, cu scopul de a reduce interacţiunile sociale care au dus la o înmulțire a infecțiilor cu SARS-CoV-2, virusul care provoacă boala COVID-19.

„Intrăm într-o izolare parţială. O să doară, dar este singura soluţie. Trebuie să fim mai stricţi”, a spus premierul olandez, potrivit france24.com.

Autorităţile sanitare au raportat într-o săptămână 43.903 cazuri noi de Covid, dintre care 7.393 înregistrate miercuri, 7 octombrie, un record zilnic.

În ultimele 14 zile, Olanda a înregistrat a treia cea mai mare rată de noi infectări la 100.000 de locuitori din Europa, după Cehia şi Belgia, potrivit Centrului European de Prevenire şi Control al Bolilor (ECDC).

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS