2.9 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateDenumirea de cârnați sau burgeri, posibil interzisă pentru produsele din plante

Denumirea de cârnați sau burgeri, posibil interzisă pentru produsele din plante

Parlamentarii europeni vor decide miercuri dacă interzic produselor pe bază de plante să utilizeze termeni precum „friptură”, „cârnați”, „escalop” și „burger”, relatează Financial Times, preluat de Mediafax.

Discuțiile privind înlocuirea termenilor burgeri și cârnați cu „discuri” și „batoane” vegane se intensifică în UE înainte de votul la amendamentul privind etichetarea alimentelor. Măsura a fost susținută de industria cărnii și cea zootehnică și a câștigat sprijinul comisiei agricole a Parlamentului European.

Produsele vegetale, creștere semnificativă în pandemie

Votul vine odată cu creșterea popularității alternativelor vegane, stimulată de noii intrați pe piața înlocuitorilor care imită aspectul și gustul cărnii adevărate. Pandemia a afectat procesatorii de carne și, de asemenea, a oferit un impuls pentru vânzările de produse vegetale, care au crescut cu 73% în Europa în ultimii cinci ani, potrivit Euromonitor.

Deputații europeni și militanții spun că votul a rămas echilibrat. Dacă va fi aprobată de majoritatea deputaților, amendamentul, care face parte dintr-o reformă a politicii agricole comune a UE, va fi discutat ca parte a unor negocieri ulterioare între parlament și guvernele UE. Măsura va ajunge lege numai dacă va fi agreată de ambele instituții.

Cârnatul din plante produce confuzie

Industria creșterii animalelor și a cărnii susține că utilizarea termenilor și denumirilor legate de carne îi încurcă pe consumatori. „Dacă nu protejăm produsele din carne, riscăm să inducem în eroare consumatorii și să permitem deturnarea muncii desfășurate de crescătorii de animale de-a lungul anilor pentru a dezvolta produsele lor renumite”, a declarat Copa Cogeca, asociația fermierilor și cooperativelor europene.

Oponenții susțin că o schimbare în etichetare ar încurca și consumatorii. Elena Walden, managerul de politici europene al grupului Good Food Institute, bazat pe plante, a descris o potențială interdicție a UE drept „favorabilă” consumatorilor, în timp ce Jytte Guteland, un europarlamentar suedez, a afirmat că nume precum „burgerul vegetal” au existat pentru un perioadă lungă de timp. „Este important să-i ajutăm pe consumatori să facă alegeri favorabile climatului și să mănânce mai puțină carne”, a spus ea.

Unii procesatori și distribuitori de carne au început să ofere propriile produse vegane sau să creeze parteneriate cu producători alternativi de proteine, declanșând mânia fermierilor.
„Ce este carnea vegană?” a spus Antonio Tavares, un fermier portughez de porc care cultivă și cereale și legume. „Nu spun că produsele vegane sunt dăunătoare pentru sănătatea noastră, dar este un produs complet diferit. Un burger este carne.”

Franța interzice denumirea de carne pentru înlocuitorii din vegetale

Statele membre ale UE au deja puterea de a emite propriile legi privind etichetarea produselor alimentare, în încercarea de a preveni inducerea în eroare a consumatorilor. La începutul acestui an, Franța a adoptat o legislație similară pentru a interzice utilizarea nomenclaturii cărnii pentru înlocuitori vegetarieni și vegani.

Cu toate acestea, guvernul olandez a anunțat anul trecut că producătorii de carne pe bază de plante pot folosi termeni precum „pui”, atâta timp cât este clar marcat ca produs vegan sau vegetarian.
Europa a restricționat deja substituenții de lactate, atunci când Curtea Europeană de Justiție a interzis, în 2017, utilizarea unor termeni precum „lapte”, „unt” și „iaurt” pentru comercializarea produselor non-animale.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS