-1.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateIntroducerea elevilor pe lista prioritară de testare pentru COVID-19, solicitată de CNE

Introducerea elevilor pe lista prioritară de testare pentru COVID-19, solicitată de CNE

Introducerea elevilor pe lista prioritară de testare pentru COVID-19 este solicitată de Consiliul Național al Elevilor (CNE). Aceştia petrec, în medie, șase ore pe zi în aceeași încăpere, alături de colegii lor, aflându-se într-un risc ridicat de infectare, potrvit HotNews.

Potrivit datelor furnizate de Institutul Național de Sănătate Publică, în a cincea săptămână de școală au fost înregistrate 1.692 de cazuri de infectare cu SARS-CoV-2, subliniază CNE. Acestea reprezintă o creștere cu 155%, în timp ce, raportat la numărul total de cazuri înregistrat de la începutul pandemiei până acum la segmentul de vârstă aferent elevilor și preșcolarilor (11.765), cazurile de săptămâna trecută reprezintă 14,4%.

„Vedem din ce în ce mai multe cazuri de COVID – 19 în unitățile de învățământ“

„Vedem din ce în ce mai multe cazuri de COVID – 19 în unitățile de învățământ. Siguranța elevilor trebuie să primeze, motiv pentru care solicităm includerea acestora pe lista prioritară de testare pentru COVID – 19. Identificarea cazurilor pozitive și izolarea acestora vor scădea în mod semnificativ necesitatea închiderii școlilor și a tranziției către învățământul online, pentru care multe unități de învățământ încă nu sunt pregătite”, a declarat Rareș Voicu, președintele Consiliului Național al Elevilor.

Multe școli nu sunt pregătite pentru tranziția către orele online

Elevii mai spun că multe școli nu sunt pregătite pentru tranziția către orele online. Procesul de digitalizare este unul de durată, care, cel mai probabil, nu se va încheia în următoarele săptămâni. Astfel, testarea elevilor și izolarea cazurilor pozitive ar reduce posibilitatea răspândirii virusului și ar elimina necesitatea tranziției către cursurile online pentru multe unități de învățământ.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS