-1.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateAplicațiile de depistare a contacților COVID din mai multe state europene vor fi interconectate

Aplicațiile de depistare a contacților COVID din mai multe state europene vor fi interconectate

Aplicațiile de depistare a contacților Covid și de avertizare care funcționează în Germania, Irlanda și Italia vor fi conectate.

Sistemul IT al Uniunii Europene va permite schimbul transfrontalier de date, astfel încât să fie ținută evidența mai bine a celor care intră în contact cu persoane confirmate pozitiv cu Sars-Cov2.

Aplicația Corona-Warn-App a Germaniei, aplicația COVID Tracker a Irlandei și aplicația Immuni a Italiei au fost descărcate de aproximativ 30 de milioane de persoane.

Cetățenii din cele trei țări care și-au instalat aplicațiile le pot folosi și în alte țări UE participante la sistemul IT al Uniunii Europene, numit Gateway.

Astfel, contacții pot primi atenționări și în timpul unei călătorii sau după încheierea unei călătorii în străinătate.

Potrivit Comisiei Europene, săptămâna viitoare va fi legată a doua serie de aplicații. Se atunci vor fi legate aplicația eRouška a Cehiei, aplicația Danemarcei, a Letoniei și a Spaniei, urmând ca în luna noiembrie să fie legate la sistem și alte aplicații.

Sunt în total 20 de aplicații naționale care pot fi interconectate prin Gateway.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS