5.9 C
Craiova
vineri, 20 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateScenariu roşu în municipiul Sfântu Gheorghe şi alte şapte localităţi

Scenariu roşu în municipiul Sfântu Gheorghe şi alte şapte localităţi

Unităţile de învăţământ din municipiul Sfântu Gheorghe şi din alte şapte localităţi din judeţul Covasna, respectiv Arcuş, Bodoc, Malnaş, Mereni, Poian, Valea Mare şi Angheluş, vor intra de marţi în scenariul roşu, cursurile urmând să se desfăşoare exclusiv on-line, măsura fiind luată luni de Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, ca urmare a creşterii numărului cazurilor de COVID-19, informează Instituţia Prefectului.

Potrivit sursei citate, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă a instituit obligativitatea purtării măştii de protecţie de către persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spaţiile publice deschise şi închise şi a dispus ca la procesiunile sau pelerinajele religioase să fie permisă participarea doar a persoanelor din localitate.

De asemenea, a interzis organizarea de evenimente private (nunţi, botezuri, mese festive etc.) atât în spaţii deschise cât şi închise (saloane, cămine culturale, restaurante, baruri, cafenele, săli/corturi de evenimente etc.), precum şi activitatea în interiorul restaurantelor, barurilor şi cafenelelor cu excepţia celor din incintele hotelurilor, pensiunilor sau a altor unităţi de cazare, însă doar pentru persoanele cazate în cadrul acestora.

Prepararea, comercializarea şi consumul produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice sunt premise, în continuare, în spaţiile special destinate din exteriorul clădirilor, în aer liber, cu asigurarea unei distanţe de minimum 2 m între mese şi participarea a maximum 6 persoane la o masă, dacă sunt din familii diferite.

Totodată, a fost dispusă suspendarea activităţii piscinelor, sălilor de jocuri, cinematografelor, sălilor de spectacole şi fitness, teatrelor şi muzeelor şi au fost interzise activităţile recreative şi sportive desfăşurate în aer liber, cu excepţia celor care se desfăşoară cu participarea a cel mult 10 persoane care nu locuiesc împreună, precum şi circulaţia în interiorul localităţilor a grupurilor mai mari de 6 persoane care nu aparţin aceleiaşi familii.

Instituţiilor şi operatorilor economici publici sau privaţi li se recomandă să îşi organizeze programul de lucru în regim de muncă la domiciliu/telemuncă, iar în cazul în care nu este posibil, să îşi organizeze activitatea astfel încât să se evite aglomeraţia.

„Membrii Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Covasna au mai stabilit că dacă numărul cazurilor continuă pe un trend crescător, se va reanaliza situaţia şi se vor impune măsuri suplimentare în contextul prevederilor Legii nr. 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice în situaţii de risc epidemiologie şi biologic”, se arată într-un comunicat de presă postat pe site-ul Prefecturii Covasna. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS