-1.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePortugalia impune închiderea parţială a trei municipalităţi din cauza evoluţiei pandemiei

Portugalia impune închiderea parţială a trei municipalităţi din cauza evoluţiei pandemiei

Trei municipalităţi din nordul Portugaliei vor fi închise parţial pentru a combate o creştere a numărului cazurilor de infecţii cu noul coronavirus, potrivit Reuters.

De mâine, în jur de 161.000 de locuitori din municipalităţile Felgueiras, Lousada şi Pacos de Ferreira vor putea părăsi domiciliul numai pentru a ajunge la serviciu, şcoală sau alte activităţi esenţiale precum cumpărarea de alimente şi medicamente.

Vizitele la cămine pentru vârstnici vor fi interzise

Cei care pot lucra de acasă trebuie să facă acest lucru, vizitele la cămine pentru vârstnici vor fi interzise. La evenimente pot participa doar maximum cinci persoane şi punctele comerciale se vor închide până la 22.00.

„Aceste măsuri au fost luate din cauza evoluţiei pandemiei în aceste trei municipalităţi“, a declarat ministrul de cabinet Mariana Viera da Silva în cadrul unei conferinţe de presă.

Vor fi interzise deplasările între diferite municipalităţi

De asemenea, vor fi interzise deplasările între diferite municipalităţi în perioada 30 octombrie – 3 noiembrie, pentru a reduce riscurile de contaminare în perioada de sărbătoare a Tuturor Sfinţilor.

În Portugalia, cazurile de infectare au crescut în ultimele săptămâni

Portugalia, cu puţin peste 10 milioane de locuitori, a înregistrat un nivel relativ scăzut de cazuri, 106.271, şi 2.229 decese. Dar, ca în majoritatea ţărilor europene, cazurile de infectare au crescut în ultimele săptămâni. Majoritatea cazurilor noi sunt concentrate în nordul ţării şi în jurul capitalei Lisabona.

Vinerea trecută, Portugalia a atins 2.608 de cazuri în 24 de ore

Vinerea trecută, Portugalia a atins 2.608 de cazuri în 24 de ore, cea mai mare cifră înregistrată zilnic de la declanşarea pandemiei, deşi numărul de teste a crescut de asemenea.

Măsuri noi, mai dure, au intrat în vigoare săptămâna trecută

Un set de măsuri noi, mai dure pentru a contracara epidemia au intrat în vigoare săptămâna trecută, în cadrul aşa-zisei stări de calamitate naţională. Aceasta impune restricţii precum limitarea adunărilor publice la maximum cinci persoane de la 10 anterior, un maxim de 50 de participanţi la nunţi şi botezuri şi interzicerea petrecerilor organizate de universităţi.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS