-1.1 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateRomâncă arestată după ce și-a șantajat amantul italian

Româncă arestată după ce și-a șantajat amantul italian

O româncă a fost arestată în oraşul italian Verona după ce și-ar fi șantajat amantul, amenințându-l că le va spune soției și copiilor despre aventura lor dacă nu o plătește în schimbul tăcerii, scrie Verona Sera.

Plată lunară, timp de doi ani

Șantajul ar fi început în septembrie 2018, când românca a început să îi ceară amantului italian plată lunară.

Femeia, în vârstă de 39 de ani, ar fi reușit să obțină pe parcursul a doi ani peste 20.000 de euro în schimbul tăcerii. Bărbatul șantajat, în vârstă de 53 de ani, a plătit cu regularitate sumele cerute de fosta iubită. Inițial, aceasta i-a cerut câte 300 de euro pe lună, dar mai târziu a crescut suma la 800 de euro.

Femeia s-ar fi lăudat că a înjunghiat un compatriot în trecut, fapt ce l-a făcut pe bărbat să se teamă pentru propria siguranță și a membrilor familiei sale şi să plătească.

La un momernt dat, italianul i-ar fi spus româncei că nu mai are de unde să-i dea bani, dar aceasta nu l-a crezut şi a început să-l ameninţe şi mai tare.

Soţia a aflat şi l-a iertat

Joia trecută, povestea s-a încheiat. Bărbatul, îndemnat de soția sa, care aflase din întâmplare despre aventură, nu a mai vrut să o plătească pe româncă. Aceasta a venit peste el acasă şi a cerut să vorbească cu soţia. Bărbatul a sunat atunci la poliţie, dorind să pună capăt poveştii definitiv.

Polițiștii ajunşi la fața locului au identificat-o pe femeie și au arestat-o. Cu această ocazie, i-au confiscat cele două telefoane, care conțineau materialul folosit pentru șantaj. În casa ei a fost găsită o sumă considerabilă de bani, peste 6.000 de euro.

Acum femeia este în arest la domiciliu, în așteptarea procesului.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS