Camera Deputaţilor a adoptat astăzi proiectul care prevede că Ministerul Tineretului şi Sportului acordă sportivilor de performanţă tichete valorice lunare de 150 de lei, utilizabile doar pe teritoriul României şi valabile un an, scrie agerpres.
Ministerul Tineretului şi Sportului (MTS) va acorda în mod nediscriminatoriu aceste tichete care sunt bilete de valoare ce se dau exclusiv pentru acoperirea unor cheltuieli privind practicarea sportului de performanţă şi sunt utilizabile doar pe teritoriul României.
Tichetul de sportiv are valabilitate de un an de la data emiterii.