4.2 C
Craiova
marți, 24 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateActorul Gerard Depardieu, anchetat din nou pentru viol

Actorul Gerard Depardieu, anchetat din nou pentru viol

Un judecător de instrucţie din Paris va redeschide ancheta ce vizează acuzaţiile de viol formulate împotriva actorului francez Gerard Depardieu, după un recurs al reclamantei, care a contestat clasarea fără consecinţe juridice a anchetei iniţiale, anunţă AFP, citată de agerpres.

Reclamanta, o tânără actriţă care a denunţat mai multe violuri şi agresiuni sexuale ce ar fi avut loc în august 2018 în reşedinţa pariziană a celebrului actor francez, şi-a relansat plângerea judiciară după clasarea anchetei demarate de Parchetul din Paris în iunie 2019.

„Nu am fost informat“ în legătură cu desemnarea unui judecător de instrucţie, a declarat pentru AFP avocatul starului francez, Herve Temime, care evocă „un noneveniment, fiind vorba despre o decizie automată“.

Metoda, folosită şi în alte anchete preliminare de viol clasate

Potrivit site-ului lapresse.ca, care citează aceeaşi sursă judiciară, magistratul de instrucţie a fost desemnat pe 19 august pentru a examina acea plângere de constituire a părţii civile, un recurs ce permite desemnarea cvasiautomată a unui judecător pentru a redeschide ancheta.

Aceasta a fost calea prin care investigaţiile ce vizează acuzaţiile de viol au fost relansate la Paris şi împotriva regizorului Luc Besson şi a ministrului de Interne Gerald Darmanin, tot după clasarea anchetelor preliminare.

În ceea ce îl priveşte pe Gerard Depardieu, Parchetul din Paris, care poate în anumite situaţii rare să se opună redeschiderii anchetei, a publicat pe 31 iulie un rechizitoriu introductiv, care deschide calea spre desemnarea unui judecător de instrucţie.

„Clienta mea a fost informată în legătură cu deschiderea informării judiciare şi cu numirea unui magistrat“, a declarat avocata reclamantei, Elodie Tuaillon-Hibon. „Ea îşi exprimă din nou încrederea în justiţie, punându-se la dispoziţia ei, şi speră să abordeze în curând următoarele etape ale instrumentării cazului cu calm şi respect“, a precizat aceeaşi avocată.

Faptele ar fi avut loc în 2018

Pe 4 iunie 2019, Ministerul Public din Franţa a închis după nouă luni o anchetă preliminară explicând că „numeroasele investigaţii realizate“ nu au permis „caracterizarea infracţiunilor denunţate în toate elementele lor constitutive“.

Prima plângere a fost depusă la sfârşitul lunii august 2018 la Jandarmeria din Lambesc, o localitate din sud-estul Franţei, de o actriţă în vârstă de aproximativ 20 de ani.

Conform declaraţiilor sale, faptele s-ar fi petrecut în domiciliul parizian al starului, o clădire privată din al VI-lea arondisment din Paris, pe 7 şi 13 august 2018.

Actorul Gerard Depardieu, de 71 de ani, un monstru sacru al cinematografiei franceze şi mondiale, a fost audiat în libertate de poliţia pariziană.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS