0.6 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateEvoluţia COVID-19 în România şi în lume până la 2 noiembrie 2020

Evoluţia COVID-19 în România şi în lume până la 2 noiembrie 2020

În intervalul 26 octombrie-2 noiembrie 2020, în România s-au înregistrat 38.212 de cazuri noi, reprezentând un nou record negativ săptămânal de la debutul epidemiei în ţara noastră. De asemenea, în acelaşi interval, la 30 octombrie 2020, s-au înregistrat cele mai multe cazuri în 24 de ore, respectiv 6.546 şi cele mai multe decese, respectiv 107 (28 octombrie) de la debutul pandemiei în ţara noastră. Şi la nivel mondial, se observă menţinerea trendului de creştere a numărului de cazuri şi de decese specific ultimelor săptămâni, potrivit agerpres.

Evoluţia COVID-19 în România până la 2 noiembrie 2020

Până la data de 2 noiembrie 2020, în România au fost confirmate 250.704 de cazuri de COVID-19, cu 4.041 infectări mai mult decât în ziua precedentă. Au fost declaraţi vindecaţi 177.361 pacienţi, conform raportării Grupului de Comunicare Strategică (GCS) din 2 noiembrie 2020, ora 13.00.

În ultimele 24 de ore, 86 de persoane infectate cu noul coronavirus au murit, numărul total al deceselor în România ajungând la 7.153.

În unităţile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 11.702. Dintre acestea, 916 erau internate la ATI.

Până la 2 noiembrie, la nivel naţional, au fost prelucrate 3.274.870 de teste privind infecţia cu SARS-CoV-2. Dintre acestea, 10.566 au fost efectuate în ultimele 24 de ore – 7.089 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 3.477 la cerere.

Judeţele cu cele mai mari rate de incidenţă cumulată (peste 3) a cazurilor de COVID-19 în ultimele 14 zile erau: Sălaj (5,17 cazuri la 1.000 locuitori), Cluj (4,98 cazuri la 1.000 locuitori), Alba (4,46 cazuri la 1.000 locuitori), Timiş (4,36 cazuri la 1.000 locuitori), Sibiu (4,04 cazuri la 1.000 locuitori), Bucureşti (3,91 cazuri la 1.000 locuitori), Bihor (3,86 cazuri la 1.000 locuitori), conform informării GCS.

România se menţine, la 2 noiembrie 2020, pe locul 13 în Europa la numărul de infectări, după Rusia, Franţa, Spania, Regatul Unit, Italia, Germania, Belgia, Ucraina, Polonia, Turcia, Olanda şi Cehia.

Evoluţia COVID-19 în România în intervalul 26 octombrie-2 noiembrie 2020: 38.212 de cazuri noi; între 79 şi 107 decese noi pe zi

În intervalul 26 octombrie-2 noiembrie 2020, numărul cazurilor confirmate pozitiv cu noul coronavirus a crescut până la 250.704, de la 212.492 în 26 octombrie 2020.

Evoluţia cazurilor în intervalul 26 octombrie-2 noiembrie 2020, pe zile, a fost următoarea: 26 octombrie: 2.844 cazuri; 27 octombrie: 4.724 cazuri; 28 octombrie: 5.343 cazuri; 29 octombrie: 6.481 cazuri; 30 octombrie: 6.546 cazuri; 31 octombrie: 5.753 cazuri; 1 noiembrie: 5.324 cazuri; 2 noiembrie: 4.041 cazuri.

Evoluţia deceselor la 24 de ore, în intervalul 26 octombrie-2 noiembrie, a oscilat între 79 şi 107.

Evoluţia COVID-19 în România, pe săptămâni: perioada 26 octombrie-2 noiembrie 2020, noi recorduri negative în ceea ce priveşte numărul de cazuri şi de decese

În intervalul 26 octombrie-2 noiembrie s-a înregistrat un nou record negativ săptămânal, de 38.212 cazuri.

Evoluţia numărului de cazuri pe săptămâni: 13-20 aprilie (circa 2.300 cazuri noi); 20-27 aprilie (circa 2.400 cazuri noi); 27 aprilie-4 mai (circa 2.200 cazuri noi); 4-11 mai (2.076 cazuri noi); 11-18 mai (1.448 cazuri noi); 18-25 mai (1.247 cazuri noi); 25 mai-1 iunie (1.115 cazuri noi); 1-8 iunie (1.206 cazuri noi); 8-15 iunie (1.561 cazuri noi); 15-22 iunie (2.126 cazuri noi); 22-29 iunie (2.291 cazuri noi); 29 iunie-6 iulie (2.641 cazuri noi); 6-13 iulie (3.725 cazuri noi); 13-20 iulie (5.191 cazuri noi), 20-27 iulie (7.763 cazuri noi), 27 iulie-3 august (8.107 cazuri noi), 3-10 august (8.538 cazuri noi), 10-17 august (8.647 cazuri noi); 17-24 august: (8.136 cazuri noi), 24-31 august (8.210 cazuri noi), 31 august – 7 septembrie (8.357 cazuri noi); 7-14 august (8.290 cazuri noi); 14-21 septembrie (9.402 cazuri noi); 21-28 septembrie (10.355 cazuri noi); 28 septembrie-5 octombrie (13.547 cazuri noi); 5-12 octombrie (19.861 cazuri noi); 12-19 octombrie (25.502 cazuri noi); 19-26 octombrie (29.638 cazuri noi); 26 octombrie-2 noiembrie (38.212 cazuri noi).

În privinţa numărului total de decese, situaţia pe săptămâni se prezintă după cum urmează: 13 aprilie – 317 decese; 20 aprilie – 451 decese; 27 aprilie – 631 decese; 4 mai – 803 decese; 11 mai – 972 decese; 18 mai – 1.107 decese; 25 mai – 1.193 decese; 1 iunie – 1.270 decese; 8 iunie – 1.334 decese; 15 iunie – 1.427 decese; 22 iunie – 1.523 decese; 29 iunie – 1.634 decese; 6 iulie – 1.768 decese; 13 iulie – 1.901 decese; 20 iulie – 2.038 decese; 27 iulie – 2.206 decese; 3 august – 2.432 decese; 10 august – 2.729 decese; 17 august – 3.029 decese; 24 august – 3.309 decese; 31 august – 3.621 decese; 7 septembrie – 3.926 decese; 14 septembrie – 4.185; 21 septembrie – 4.458; 28 septembrie – 4.748 decese; 5 octombrie – 5.048 decese; 12 octombrie – 5.467; 19 octombrie – 5.931 decese; 26 octombrie – 6.470 decese; 2 noiembrie – 7.153.

Evoluţia COVID-19 la nivel mondial în ultimele opt zile şi pe săptămâni: peste 46.000.000 de cazuri şi circa 1.200.000 decese până la 2 noiembrie 2020

La nivel mondial, în ultimele opt zile, numărul de cazuri confirmate a crescut cu 3.428.002 cazuri, de la 43.117.883 în 26 octombrie, la 46.545.885 cazuri, în 2 noiembrie, ora 13.00, conform hărţii Arcgis, realizate de Centrul Johns Hopkins pentru Ştiinţa şi Ingineria Sistemelor (sursa: https://coronavirus.jhu.edu/map.html).

Din totalul de 46.545.885 de cazuri în 2 noiembrie 2020, 1.200.862 erau reprezentate de decese. Numărul deceselor a crescut la nivel mondial de la 1.154.703 cazuri în 26 octombrie la 1.200.862 în 2 noiembrie, ora 13.00, conform sursei citate.

În ultimele 8 zile, se observă, la nivel mondial, continuarea trendul de creştere a numărului de cazuri şi de decese din ultimele săptămâni.

Numărul deceselor (46.159) a fost, în intervalul 26 octombrie-2 noiembrie 2020, mai ridicat decât cel din intervalul anterior (40.794). În săptămânile precedente, evoluţia deceselor a fost următoarea: circa 35.000 decese – 11 mai; aproximativ 32.000 decese – 18 mai; aproape 30.000 decese – 25 mai; circa 30.000 – 2 iunie; circa 30.000 decese – 9 iunie; aproximativ 27.000 decese – 15 iunie; circa 34.000 decese – 22 iunie şi 29 iunie; în jur de 32.000 decese – 6 iulie; 34.500 decese – 13 iulie, peste 37.000 decese – 20 iulie; peste 42.000 decese – 27 iulie; peste 40.000 decese – 3 august şi 10 august; circa 44.000 decese – 17 august; aproape 33.500 – 24 august; 42.362 de decese – 7 septembrie; 34.903 decese – 14 septembrie; 36.529 – 21 septembrie; 37.082 decese – 28 septembrie; 39.483 decese – 5 octombrie; 39.525 decese – 12 octombrie; 36.827 decese – 19 octombrie; 40.794 decese – 26 octombrie; 46.159 decese – 2 noiembrie.

La 2 noiembrie 2020, ora 13.00, în topul ţărilor cu cele mai multe infectări raportate, cu peste 500.000 de cazuri, se aflau: Statele Unite (9.207.364 cazuri şi 230.996 decese), India (8.226.313 cazuri şi 122.607 decese), Brazilia (5.545.705 cazuri şi 160.074 decese), Rusia (1.642.665 cazuri şi 28.264 decese), Franţa (1.458.999 cazuri şi 37.057 decese), Spania (1.185.678 cazuri şi 35.878 decese), Argentina (1.173.533 cazuri şi 31.140 decese), Columbia (1.082.767 cazuri şi 31.796 decese), Regatul Unit (1.038.054 cazuri şi 46.807 decese), Mexic (929.392 cazuri şi 91.895 decese), Peru (902.503 cazuri şi 34.476 decese), Africa de Sud (726.823 cazuri şi 19.411 decese), Italia (709.335 cazuri şi 38.826 decese), Iran (620.491 cazuri şi 35.298 decese), Germania (552.060 cazuri şi 10.542 decese), Chile (511.864 cazuri şi 14.247 decese), indică harta Arcgis, realizată de Centrul Johns Hopkins pentru Ştiinţă şi Ingineria Sistemelor (2 noiembrie 2020, ora 13.00).

Situaţia COVID-19 pe continente: America pe primul loc, Asia pe locul al doilea şi Europa pe locul trei

În privinţa distribuţiei COVID-19 pe continente, la 2 noiembrie 2020, America se află pe primul loc (cu circa 20,8 milioane de cazuri), Asia pe locul al doilea (cu circa 13,6 milioane cazuri) şi Europa pe locul al treilea (cu 10,3 milioane cazuri). Africa (1,7 milioane cazuri) şi Oceania (aproape 42.000 cazuri) aveau cele mai puţine cazuri, informează site-ul Centrului European de Prevenire şi Control al Bolilor (ECDC), www.ecdc.europa.eu.

Primele cinci ţări cu cele mai multe îmbolnăviri de pe continentul american erau, la 2 noiembrie 2020, Statele Unite, Brazilia, Argentina, Columbia şi Mexic. În Asia, primele cinci state care au raportat cele mai multe cazuri erau, la 2 noiembrie 2020, India, Iran, Irak, Indonezia şi Bangladesh.

Potrivit statisticilor ECDC, pe continentul african, la data menţionată, cele mai multe cazuri se înregistrau în Africa de Sud, Maroc, Egipt, Etiopia şi Nigeria.

Cele 5 state din Europa cu cele mai multe îmbolnăviri erau, la aceeaşi dată: Rusia, Franţa, Spania, Regatul Unit şi Italia, conform https://www.ecdc.europa.eu.

Statele cu cele mai puţine cazuri din Europa (sub 20.000) erau, la 2 noiembrie: Vatican (27), Monaco (366), Liechtenstein (551), San Marino (928), Cipru (4.563), Andorra (4.825), Islanda (4.890), Estonia (4.985), Letonia (6.136), Malta (6.182), Lituania (15.719), Finlanda (16.291), Luxemburg (17.134), Muntenegru (18.714), Kosovo (19.328) etc., conform hărţii Arcgis.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS